nu duc spre mare
Anul trecut am fost la mare o singura data. Am rezistat cu stoicism aproape doua ore, timp in care am facut o baie sau doua, am rasfoit cateva pagini si am incercat sa nu suprapun ceea ce vedeam in jur cu amintirile din copilarie. Desi blocul unde locuieste tata se afla la cateva sute de metri de plaja Modern si acasa ma astepta un pranz cald, mi-am spus ca as putea sa incerc niste hamsii. Am inghitit una si, instantaneu, stomacul a inceput sa bolboroseasca. Mi-a luat mai putin de cinci minute sa urc malul, sa intru in casa ca un berbece pentru a ma stabili in baie unde, cu intermitente, mi-am petrecut urmatoarele doua zile. As putea sa dau vina pe hamsii pentru ca evit sa merg la mare.
Privind fotografiile din liceu ma vad acoperit de bronzul autentic constantean, dobandit de-a lungul unui anotimp intreg petrecut pe plaja Trei Papuci care devenea in fiecare vara un fel de curte extinsa a blocului. Plecam din casa in slip si cu prosopul de gat si-mi petreceam dupa-amiezile cu baietii din cartierul Trandafirul, numit asa dupa cofetaria celebra de la parter. Acum doi ani, o prietena din liceu mi-a spus ca verisoara ei s-a mutat in blocul adolescentei. Desi nu o cunosc bine pe verisoara am propus sa ne vedem acolo. Am urcat vechea scara, zabovind inevitabil la etajul 5 si cautand zadarnic semne ale trecerii mele. N-am intalnit pe niciunul dintre tovarasii de joaca si de plaja. Sau, daca i-am intalnit, nu i-am recunoscut.
Nu stiu de ce scriu despre Constanta acum, cand ma aflu in Viena. Ce-i drept, e o zi foarte calduroasa. Poate pentru ca toti cei aflati in rezidenta de la danceweb vor sa mearga in putinul timp liber la piscina sau sa faca baie in Dunare. Iar eu n-am niciun chef sa-i insotesc.