Viata in subsoluri devine tot mai confortabila
Concret, vreau sa spun ca am avut, in ultimele doua saptamani, o revelatie: teatrul de underground a crescut cu un etaj de respect. Pana mai anul trecut, locurile in care se jucau piesele alternative erau exclusiv cluburi unde spatiul avea o functie dubla: bar si teatru. Si uite ca, mai acu-s cateva zile, am intrat la Godot, la In centrul atentiei, dupa Neil LaBute. Spre surpriza mea, spectacolul se juca la subsol, intr-o sala nou amenajata, dedicata teatrului – adica sala-sala, cu fotolii de teatru, fara mese, halbe si lingurite. Cu alte cuvinte, nu mai ai incotro, trebuie sa respecti actorii – Mihaela Sarbu, Ilinca Harnut, Sorin Poama pana la capat. Am primit in schimb cinci portrete ale unor persoane care ratacesc prin Manhattan; daca povestile par, la inceput, destul de previzibile, iar hazul de bulevard, LaBute reuseste sa re-rastoarne situatiile, si te lasa zambind mut in fata unor destine pe care le descoperi candid-malefice. Iar daca vorbesc despre surprize, contributia actorilor a fost esentiala: neasteptarile nu sunt doar efectele unui traseu epic de montagne russe, ci mizeaza si pe metamorfoza personajelor – o experienta pe care cei trei actori nu o executa profesionist, ci o chiar indragesc. Adica le place sa ne-o traga, na!
Bun, nu trec cateva zile, si alerg sa prind un concert neortodox – Dan Byron si Luiza Zan – Live Acoustic Duo. Am ratat concertul de la Green Hours 2, asa ca am explorat Teatrul de Arta Bucuresti. Paf: intr-un fost grajd al unei case boieresti, o minunatie de teatru miniatural – ma rog, cred ca am incaput vreo 70 de persoane. Asa ca am stors tot din Byrock si Luiza Jazz. Pentru ca, frate, stam noi fara beri, dar atunci stam cu ochii pe voi! Va imaginati ca dupa o ora jumate in care fiecare micron de sunet a emotionat, a fost toata lumea epuizata de bucurie.