De Citit : Editoriale

Un nou proiect al Luizei Zan un nou proiect al lui Eddie Neuman

| 24 iunie

Cum ne ajuta programul de la televizor sa mergem la teatru ca la televizor.

La Papa la Soni – versiunea vamaiota – se serveste, indeobste, un meniu muzical sanatos. Ca sa raman in registrul campaniei pentru alimentatie verde, acolo nu risti prajeli comerciale. In weekend, experimentul Luiza – Eddie a infruntat cu un curaj inconstient un mediu extrem de nesanatos. Vuia aerul din jur de muzici fast-food in timp ce pe o scena micuta doi alchimisti combinau sunete improbabile. Marturisesc ca imaginea m-a surprins: Luiza si Eddie lucrau, in picioare, la o masa plina cu laptop-uri si alte dispozitive de mixaj. Vocea Luizei este deja de puritatea unui metal pretios; Eddie ii mixeaza o montura si, din cand in cand, improvezeaza la saxofoane. Totul, intr-un ambient sonor prea neprietenos pentru un experiment atat de delicat. Trebuie sa mai gust o portie, in alte conditii, ca sa incerc sa inteleg.
Intamplarea asta mi-a amintit de efectul Regina asupra teatrului din Targoviste. Cum? Nu sunteti dependenti de telenovela in care o romie frumoasa iubeste un baiat super? Baiatul este interpretat de Bogdan Albulescu, actor la Targoviste, unde este coleg cu laureata de la Cannes, Laura Vasiliu. Ei bine, cu asemenea vedete, va imaginati ca a descoperit teatrul si publicul de Regina. Si vine sa vada Napasta lui Caragiale pentru irezistibilul Bogdan. Da, s-a dublat numarul de spectatori, dar ramane o mica problema: disciplina sonora.
O problema pentru care teatrul si-a creat o functie de asistenta specializata: o tanara amabila, dar ferma, rasare din intuneric langa turbulenti si-i sfatuieste, in timpul spectacolului, sa nu comenteze cu voce tare ca atunci cand te uiti la televizor, sa nu fosneasca toate pungile de chipsuri cu care convietuiesc si, mai ales, sa nu rada aiurea, singuri, in timpul piesei pentru ca-si citesc niste sms-uri hazlii.
Deci mai e o sansa.