De pe sub piele…
V-am mai povestit eu de amalgamul asta de artisti de dormitor din ultima vreme care vor, nu vor sunt bagati in sertarul „indie“. La fel se intampla si cu sertarul „leftfield“. Dar na, cata vreme industria vrea sa-si cuantifice toti salahorii, trebuie tinuta evidenta clara. Concluzia: genurile si subgenurile sunt unitatea functionala structurala a aparatului birocratic din spatele muzicii in contextul uman si artistic de pe la 2000 incoace. In contextul in care de cand am pagina asta v-am tot insirat genuri si subgenuri muzicale, acum ca par revoltat de existenta lor poate par ambiguu.
Foarte bine! Si ca sa par in continuare bipolar, trebuie sa va spun ca artistul de astazi, adica TYCHO, este cumva intre indie si leftfield! Nu radeti! Haideti ca incerc sa renunt la aerul de manifest! Cand am bagat albumul „Dive“ prima data in cd player, m-am cam pripit si intuiam ceva inspre The XX, asa ca am asteptat cuminte vocea. Tot albumul. In schimb muzica a luat-o pe un alt drum si nu mi-a displacut deloc. Probabil ma suspectati de cretinism sau monofilie pentru ca de fiecare data cand va povestesc de o muzica asezata, cuminte, aduc aminte de Boards of Canada. Pai si pe albumul „Dive“ vad clara influenta BOC, doar ca domnul TYCHO are un puternic input personal. Sunetul imprumuta mult din ambientul de prin anii ’80.
Liniile de sintetizator sunt foarte simple si clare, proportionate foarte atent incat sa induca o stare anume. Dar marea maiestrie vine din cum este lucrata partea de percutie. Tycho este incredibil de meticulos, se simte cum a incercat si chiar a reusit sa faca tobele sintetice sa sune foarte natural si sa cada elegant peste temele lui muzicale. Rafinament si sound-design. Cam asa as putea descrie aceasta lucratura muzicala care trebuie neaparat luata la urechi.
V-am pupat!