Si Dorian Gray putea imbatrani frumos.
Uneori te-ntorci in timp si apoi te-ntrebi de ce n-ai ramas acolo, atunci, de prima data. Ce vezi in oglinda daca ai brusc, sa zicem, cu zece ani mai putin? Uite, sambata m-am intalnit cu niste prieteni in Brasov, fosti colegi de liceu. Uite, am evitat localurile favorite. Am planat in formatiune vesela pe Republicii si am intrat intr-un gang, am deschis o usa mare de lemn ca pe-o gaura de vierme si-am coborat in propriul trecut, in anii de liceu. Trecutul asta arata cam asa: vreo zece mese, un pic de fum, Metallica in boxe si pe scaune niste tineri pe care o sa-i numesc, stiu eu de ce n-o fac mult mai pretentios, „oameni faini“.
Intai nu ne-am dat seama ca timpul curge invers pentru ca nu ne-a obligat nimeni. Dar rock-ul frust, tricourile ieftine, sanatoase si cunoscutii aflati intamplator in bar (cum erau absolut totdeauna in liceu) ne-au pus pe ganduri. Ne-am gratulat unii pe altii, „bai ce fain e, ca la Info“, apoi totul s-a confirmat. Au aparut doua pustoaice, am intrat in vorba cu ele, una era comunicativa, cealalta privea un pic mai aspru, mai tineti minte? Cum mergeau mereu cate doua, good cop – bad cop? Apoi a aparut un domn pe care il vedeam zilnic in Rozmarin, barul de langa scoala. Apoi, berile luate direct din frigider si-au adunat fortele. Unul dintre noi ne-a chemat la el. Am vorbit, intr-o mansarda cu brazi la fereastra, despre lucrurile alea uitate. Despre dragoste. Despre spirit. Ce se-ntampla cu unii tineri cand ajung oameni? Cu cei carora le scade pofta de-a-nfuleca viata si de-a rade-apoi cu gura plina? Carora li se-ncrunta inima pana face riduri? Cu cei care uita unde si-au ascuns sufletul? Cu cei care ii ajuta pe altii sa se minta, tacand frumos din gura? Cu cei care raman repetenti la propriul vis? Eu cred ca se usuca si cad.
www.dob.ro