De la o vreme, criza e pe buzele tuturor. In schimb, doar aia care au tigara in gura o simt cel mai rau.
Cu alte cuvinte, am constat o inrautatire a sistemului care reglementeaza fumatul pe strada. Nu mai poti, nene, sa mergi ca poetul cu o tigara in coltul gurii si mainile in buzunare fara sa fii oprit din 20 in 20 de metri de tot felul de oameni care iti cer tigari, desi favorul nu e niciodata reciproc sau avantajos. Ar trebui ca fumatorii care cer tigari de pe strada sa stie unii de altii. Sa isi ceara tigari ei intre ei, sa se incaiere de la un muc, sa-si traseze demarcatii in asa fel incat fumatorii stradali sa aiba parte de una, maxim doua solicitari pe kilometru. Recunosc ca n-am cerut in viata mea o tigara unui trecator. Ma gandesc ca exista criterii in alegerile astea. Eu, de pilda, daca as ajunge sa am un astfel de obicei, as folosi un sistem de judecati formulate aproximativ asa: „Uite-l pe barbosu’ ala cu mustata galbena – clar are tigari tari“. Sau: „Ala inalt are din alea lungi; cam light, da’ le rup filtrul“. Sau: „Uite o studenta – aaa, e bun un mentol acum, vara, si poate mi-o da p-aia pe care o fumeaza, sa mai gust si io niste ruj bun“. Ca defavorizat, nu prea stii cum sa reactionezi. Un prieten a numarat 10 astfel de cersetori nicotinici de la Romana pana la Universitate. Am descoperit, intr-un final, o solutie simpla: stai cu castile pe urechi. Daca n-auzi, nu existi. Nici ca om, nici ca filantrop. Pe de alta parte, realizez ca fumatul a ajuns sa-mi dauneze tot mai grav sanatatii: nu numai ca sunt tot mai nervos si hartuit, dar ma dor si urechile dupa vreo trei tigari. In consecinta, astept primele pachete cu imagini de oameni surzi sau macinandu-si dintii de zgarcenie.
[email protected]