De Citit : Editoriale

Thriller norvegian

| 28 iunie

Insecuritate masculina si terapie conjugala extrema, intr-un thriller norvegian glossy, care a avut mare succes la el acasa.

De teama ca altfel si-ar pierde sotia-trofeu, protagonistul thriller-ului norvegian Vanatorii de capete (Hodejegeme) s-a obisnuit sa cheltuiasca mai mult decat castiga ca recrutor pentru corporatii, asa ca-si suplimenteaza salariul prin furturi de tablouri din casele candidatilor pe care-i intervieveaza pentru joburi.
Asta pana cand se pune cu cine nu trebuie. Ce-l mana pe protagonist e paranoia, frica de a aparea (in fata sotiei lui) intr-o postura vulnerabila (aceasta frica e cea care-l face atat de ambitios, de antipatic si de aparent sigur pe sine); si, pentru paranoia lui, realizatorii il pedepsesc construindu-i, nu fara umor, un cosmar sistematic si pe alocuri ultraliteral (in sensul ca rahatul in care se pomeneste el varat pana peste cap nu e doar din ala metaforic), din care iese jupuit de pielea lui falsa (jupuiala e, iarasi, ad-litteram – opera unui cutit de bucatarie, a unei lame de ras si a coltilor unui caine) si inaltat din punct de vedere moral. Se poate spune ca Vanatorii de capete este si povestea unei terapii conjugale oarecum extreme (contine un gag cu un sot infidel care trage in amanta cu un pistol tinut in pantaloni).
Regizat intr-un stil glossy-impersonal de Morten Tyldum, filmul (care se bazeaza pe o carte de-a best-seller-istului norvegian Jo Nesbø si care a fost la randul sau un mare succes de casa in Norvegia) nu executa figuri nemaiintalnite in repertoriul genului, dar e capabil sa dea o infloritura smechera unei figuri clasice (cum e aia cu cineva care incearca sa scape de un mort care de fapt e viu), dupa cum e capabil si de cate un ornament rafinat-barbar (cum e imaginea unui caine infipt ca un trofeu in lama unui tractor in miscare).