Uneori, viata bate visul
In Romania anului 2010, o retea de vreo 400 de magazine vindea de zor asa numite produse etnobotanice. Salvie, valeriana, nus’ce ciuperca si alte minunatii, toate imbibate cu substante cu efect psihotrop. Halucinogene. N-am reusit sa retin decat amfetamina, restul numelor fiind prea tehnice pentru mine. Au fost prea tehnice pana si pentru autoritati, care n-au tinut pasul cu ritmul inventivitatii in materie de droguri noi si s-au trezit in situatia de a nu putea sa intervina. Ma rog, in cele din urma, lista drogurilor ilegale a fost actualizata printr-un act normativ, iar azi magazinele cu pricina nu mai vand vise. Acum 40 de ani, in 1970, Ten Years After isi lansau al cincilea album, Cricklewood Green. Numele albumului a fost inspirat de un amic al artistilor care cultiva, acasa la el in Cricklewood, un soi de planta care se spune ca avea efecte halucinogene. Cum nimeni nu si-a amintit la timp numele noului produs etnobotanic, „Green“ a completat inspirat lapsusul.
Generatia Woodstock si-a legat romantismul rebel de vrejul verde dadator de vise. Si de cosmaruri. Va las doua minute linistiti, sa vi-i amintiti pe cei care au urcat pe scena la Woodstock si care au plecat apoi, cu totul, in lumea de vis. Ten Years After a reusit sa ramana in lumea reala. M-am amuzat cand am citit despre dorinta artistilor de a primi, pe durata sederii in Bucuresti, numai preparate vegetariene. (OK, si ceva coniac, vin, bere). Indraznesc sa cred ca pentru supravietuitorii Ten Years After produsele etnobotanice nu se mai califica pe lista de alimente vegetariene. Si poate ca asa au ajuns la intalnirea cu rockerii romani care au ascultat Woodstock-ul numai pe banda de magnetofon. Pentru ei, luni seara, Sala Palatului a fost magazin de vise. Cu un produs vegetarian, dar foarte viu.