De Citit : Editoriale

Teatru radiofonic. De un leu şaizeci

| 17 martie

 

Iau un 368 de la Eroilor. Urc pe la uşa din spate şi ajut politicos o doamnă respectabilă, umbrelă, pălărie cu pene, rochie cu volane şi o fundă mare la spate, să facă acelaşi lucru. Era chiar faină şi cu parfum de alte vremuri.

După nici un minut, în care îşi aranjează puţin părul, se rujează discret cu ochii-n telefon, şi traversează juma’ de autobuz, începe, gesticulând în forţă, o prestaţie vocală profi, cu mimică, gesturi largi şi mult suflet, adresată şoferului. „Nu mai umblaţi după femei! Sunteţi obsedat! Lăsaţi-le în pace! Drogaţi-vă, mergeţi la turci, nu vă mai uitaţi după femei; conduceţi un TIR şi acolo puteţi fuma cât doriţi, deşi fumatul e dăunător. Mergeţi şi votaţi, nu dormiţi în ziua de vot…”. Scurt şi cuprinzător, chiar dacă eu aş mai fi zis ceva şi de Johannis, de Udrea, de Cioloş… Bine, bine, şi de Ponta, recunosc; mă supun majorității. Deşi nu cred să fi auzit anunţul ăla de la Naţional, cu Ilinca Tomoroveanu care zice înainte de spectacole ceva despre telefoane închise şi înregistrarea interzisă, furat de scenă, am pierdut ocazia unei binevenite imortalizări pentru eternitate. Allviewul meu ar fi fost bucuros să mă ajute. „Naşii”, în exerciţiul funcţiunii, şi la locul faptei, la doi paşi de scenă, n-au mai avut timp să mai forţeze un „bis” şi au lăsat-o în pace; deh, nişte amatori!

Cu un gest de prestidigitator, rolul neterminat este frânt în chiar punctul culminant şi dama bine coboară la Cişmigiu, cu tot cu prestanţa ei şi cu pălăria împănată. Cortina rămâne în aer. Liniştită subit şi satisfăcută, desigur că involuntar, scapă cu zgomot o flegmă. Furat de reprezentaţia dramatică – sunt un admirator al Thaliei încă din fragedă pruncie, n-am pierdut nici o piesă la teatru radiofonic de cinşpe ani – am uitat să trag cardul peste chestia aia portocalie cu sigla UTI.

Cînd m-au dat jos, la Romană, pe la uşa din faţă, luat uşor pe sus, oamenii păreau nişte rugbyşti aflați după cantonamentele fructuoase de dinaintea începerii campionatului – poate mai câştigau şi ei o pâine, se ştie că nu-i un sport bine plătit -, în trecere, am văzut şi şoferul. Era unu’ de vreo şaij’de ani. Într-adevăr, vorbea la telefon.

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015 şi al volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la aceeaşi editură.