De Citit : Editoriale

Tara, tara cui ne lasi?

| 02 februarie

Avem alegeri. Cum procedam?!
Este ultima zvacnire a creierului inainte de a se lasa cuprins de voluptatea cumparaturilor de sarbatori. Inainte de a fi invadat de etichete multicolore, de plasmele care tipa dupa tine ca disperatele, de chilotii tanga facuti manual de spiridusi veritabili, de gramezile de semeseuri expediate catre toate numele alea cu figuri vagi din agenda de telefon; inainte de toata aceasta febra care scoate transpiratia din portofel te gandesti o secundica la binele patriei, la figura careia ii aplici pe mufa votul, la cum iti va fi in noua guvernare (prostioare din astea dragute).
Te-ai gandit indeajuns? Votezi sau ba? E treaba ta. Oricum stai linistit, intre data mirositoare a usturoi a alegerilor si startul la cumparaturi ai o zi importanta de dormit sau de ramas inzapezit pe sosele. Este vorba de repaosul generalizat de tara dictat de conduceri. Avem Unu Decembrie, o zi la fel de libera ca si ziua de Unu Mai. Diferenta e ca nu ne mai imbatam in Vama, o facem la televizor urmarind exit poll-uri. Mama, ce misto o sa ne distram weekendul asta! Daca nu inghititi alegeri sau shopping la metru cub puteti adulmeca zgomotele facute de urbea normala, aia care inca mai canta, danseaza sau rade.
La TNB, de exemplu, baleteaza Alba ca Zapada. Diferenta fata de basm o fac merele. Acolo erau otravite, acum sunt pline de chimicale. Otrava e din ce in ce mai subtila, lucreaza pe termen lung. Niste chinezarii de final. Festivalul de Film Dakino defileaza cu Super Mao Boss. Entertaining politic frate! China puncteaza la toate capitolele. Lumea occidentala deja se roaga sa fie cumparata de chinezi. Al naibii fotbalistul ala Nostradamus de la FC Prezicerea Sacele, a intuit ca tricourile galbene vor stapani lumea. Ca sa spargem linistea, ultimul album Guns N’ Roses se numeste "Chinese Democracy”. Fara comentarii, noi avem de votat. Avanti popolo! Sau nu.