…dar n-avea diploma. Am asistat zilele trecute la o preselectie pentru o emisiune de copii cu varste intre 7 si 12 ani. Draguti, inocenti, unii nedumeriti, cu grimase gen „nu prea stiu eu de ce m-a adus mama, o s-o intreb cand ies de-aici“, altii „stai numai putin sa-mi vina randul“, multi cu ochii mari la capcaunii care ii masoara si-i tot intreaba aiureli, toti cu amprenta uneori prea apasata a parintilor. La asta ma asteptam.
Dar ca atat de multi vor veni cu CV-uri, afise, CD-uri, dosare intregi cu activitatea lor artistica, cutii cu diplome care le frangeau mainile, ba chiar cu fundatii pe numele lor – nu mi-am inchipuit nicio clipa. Un baietel tuns castron, cu doi dinti mari de Bugs Bunny ne lamurea in permanenta, indiferent ca era randul lui sau nu, ca are si diploma legata de subiectul momentului. Adica – daca la vorbitor era o fetita care povestea ca sta in zona Grozavesti – el sarea „am si o diploma de la campionatul Ce grozav esti!“ sau daca un candidat incepea sa citeasca despre dinozauri, Bugs izbucnea „Am si o diploma de la concursul Micii dinozauri, vreti sa v-o arat?“ Ar fi putut fi o exceptie, formidabil dom’le, ia uite cum cauta unii de mici sa impresioneze doar cu diplome. Dar majoritatea copiilor veniti erau dresati pe modelul asta de succes.
M-ar fi putut amuza. Mai ales daca ar fi intervenit cu o replica serioasa: „Am diploma de la Cei mai hazlii rapsozi – deci sunt amuzant, vedeti?“ dar fiindca toti aveau aceeasi placa, m-am alarmat. De ce atata panica? Cand va fi mare si va intalni o groapa va scoate teancul de diplome: „Am si de la Gropita de Aur“ si ne va infasura in maculatura. Partea neplacuta e ca oricat ar indesa vraful de pretioase documente in haul ala – n-o sa se astupe pana nu va lua lopata in mana.