De Citit : Editoriale

Sfinx-ul, un fraier fara valoare

| 23 iunie

Sa varam niste litoral, zic, asa cum am invatat de la stirile weekend-ului. M-am uitat indelung la mare, in aceleasi imagini de televizor. Incepea relatarea cu un cadru focusat pe ciorba putreda a algelor. Apoi o "fetita“ topless si cu ochelari de soare zicea ceva inteligent, academic parca. Oricum nu stateai sa-i citesti pe buze, privirea ta era atrasa de… ochelari. Apoi un flacau obez cu gat scurt inconjurat de un lant auriu baga lamentarea mioritica legata de asaltul extraterestru al algelor: "da’ e naspa, da’ ce putem sa facem“. Pai nimic, ceea ce face din litoralul nostru o atractie imputit de scumpa. Canicula a fost prezenta in toate cadrele, cica a fost cea mai calduroasa zi a anului de pana acum, va dati seama cate or sa mai urmeze? Dar nu-i nimic, cu un reporter constiincios, un cameraman lipit de toplessuri si cu lamentari stramosesti vom trece si peste aceasta vara. Cam cum ar zice "petrecaretii“ marini de weekend: "pai ce, frate, ai venit la mare pentru turism decent, am venit aicisea sa ne mocirlim pe plaja si sa ne mozolim la club!“. Nici la munte nu era prea diferit. La poale sfaraiau gratarele de ziceai ca le degerasera matele excursionistilor. Care au escaladat chiar si Babele cu telecabina, in slapi si maieu. Asta asa, ca o aroganta, ca sa-l ia in clabuci pe Sfinx. Sa-i arate ca au valoare. N-au putut sa urce masinile cu telecabina, dar poate se rezolva si asta. Dar femeia si papucul lor tot au pus talpa pe varfurile patriei. Dupa acest periplu plin de peripetii printre atractiile faunistice ale turismului de weekend sa vedem cu ce ne alegem daca stam pe-acasa. Mai avem 3 trei zile de festival de film israelian (detalii pe www.bjff.ro). Complexul Romexpo ne aduce Delta & Dunarea la o azvarlitura de bat (23-26 iunie, treci si pe la www.delta-expo.ro). ArCuB si Primaria dau drumul la cea de-a sasea editie a "Bucharest Music Film Festival“ (in Piata George Enescu). Hai canicula racoroasa! Avanti popolo!