De Citit : Editoriale

SENZATIONAL!

| 19 august

Traiesc printre noi de mii de ani si nimeni nu vorbeste despre ele.

Ornitorelul – apartine marii familii a ornitorincilor. Este considerata o ruda saraca si tratata ca atare. La intrunirile de clan, pot fi usor recunoscuti dupa faptul ca stau sfiosi in colturi, asteptand ornitorincii sa manance primii.
Buculeandru – animalul ideal. Produce lapte, carne, branza, oua, sunca, blana, miere, paine, minereu. E bland, curat, sociabil, chiar cuviincios. Copiii il adora. Poate fi folosit ca animal de companie pentru orbi, depresivi, cretini. Daca ar putea vorbi, ar spune numai bancuri. Se hraneste cu unghiile pe care le gaseste pe covor. Ficatul lui poate inlocui cu succes sapunul de casa. Datorita cozii late, poate fi folosit ca evantai in zilele calduroase. Flatulatiile sale au miros de capsunica.
Fuchinela – mamifer din clasa chifopterelor. Cunoscut dusman al ursuletilor koala, pe care ii extermina fara pic de mila, desi nu au niciun motiv. Dupa ce au doborat cu salbaticie ursuletul din eucalipt, fuchinelele se aseaza pe trupul lui cald si executa celebrul dans al fuchinelelor, dupa care se intorc vesele in padure.
Blicotel – animale atat de primitoare incat isi dau si blana de pe ele celor care le trec pragul barlogului. Acesta este si motivul pentru care racesc atat de usor.
Mufilaci – specie de animal foarte obosita. Isi petrec aproape intreaga viata stand in scorbura si dormind. Perioada de rut este un chin pentru ei si de aceea prefera sa adopte alte animale. Nu este un neobisnuit sa vezi o familie de mufilaci alcatuita
dintr-un mufilac, un ornitorel-doi si un porcusor de Guineea. Daca aveti in casa vreun animal foarte lenes, e clar ca a crescut intr-o familie de mufilaci.
Varzure – animal dac, inrudit cu viezurele, dar si cu varza. Alcatuia principala alimentatie a getilor liberi.
Simbadin – animale sirete si hraparete care traiesc din camata si din comertul cu mufilaci. In schimb, au niste ochi foarte frumosi, albastri.