De Citit : Editoriale

Robotii mediatici

| 06 ianuarie

O disparitie deja anuntata

Mi-am aruncat ochii pe factura de electricitate si am descoperit ca platesc 1,5 euro pe luna drept taxa pentru supravietuirea a doua institutii care pentru mine sunt cvasi-inexistente: televiziunea romana si radioul public. Destule dintre emisiunile celor doua institutii sunt obosite si poar­ta semnatura unor oameni care par sa lucre­ze in virtutea inertiei, fara scanteie. Niste ruginiti roboti mediatici. Trebuie sa spun ca nici dupa televiziunile comerciale nu ma omor, dat fiind cumplitul mestesug de tampenie la care se dedau adesea. Dar cel putin acestea se multumesc cu veniturile din reclama si nu impun nimanui „taxa radio-TV“, odata cu pretul luminii din bec. Incet-incet insa, aceste institutii media isi vor vedea masa de consumatori subtiata. Nu de maine sau de poimaine, ci cu timpul. Vremurile acestea frumoase, cu milioane de romani lipiti de ecranul televizorului, rumegand „varietati“, se vor duce. Televizorul va ramane acolo un­de ii este locul, dar va incepe sa ne ofere altceva. Doua evenimente petrecute in decembrie vestesc deja viitorul. A apa­rut prima companie autohtona care inchiriaza filme pe internet: iti alegi ce vrei sa vezi, platesti o taxa de 1,5 euro si vezi filmul de cate ori vrei in 24 de ore. Nu e musai sa o faci pe com­puter, pentru ca televizoarele mai noi, aparute in 2009, se conecteaza la Internet. Al doilea eveniment este lansa­rea televiziunii prin Internet de catre un mare operator local: transmite zeci de posturi TV, asemenea serviciilor de cablu sau satelit, dar pe langa asta se pregateste si pentru altele, de la jocu­ri la filme la comanda. As mai spune ca mi-a cazut in mana zilele trecute un smartphone si am avut surpriza sa ga­sesc presetate in meniu 48 de posturi de radio din lumea intreaga receptionabile via net. Robotii mediatici, cu varietatile lor cu tot, se pregatesc in sfarsit de pensie.