Seria Karate Kid o ia de la capat, cu mai multi bani si mai multe pretentii.
Actiunea noului Karate Kid – un remake dupa popularul film din 1984 – nu se mai desfasoara in SUA, ci in China. Nu mai e vorba despre karate, ci despre kung fu. Eroul nu mai are 16 ani, ci 12, si nu mai e alb, ci negru (e interpretat de Jaden Smith). Dar, ca si in versiunea originala, e cel mai fragil baiat din clasa, e terorizat de niste batausi, invata sa se apere de la un vecin de treaba (un Jackie Chan imbatranit si sobru, care din pacate nu prea se mai lupta, dar ramane un maestru al gestului si al tinutei corporale expresive) si, la final, isi invinge persecutorii intr-un concurs de arte martiale. Realizatorii noii versiuni lasa practice neschimbate piesele de baza ale foarte primitivului dispozitiv dramaturgic care a asigurat succesul primului Kid: daca, acolo, maestrul isi incepea cursul punandu-l pe erou sa-i spele masina, aici il pune sa agate o jacheta in cui de o mie de ori; ca si acolo, eroul descopera la un moment dat o tragedie in trecutul maestrului, iar lupta finala o castiga cu piciorul rupt. Cliseele astea sunt poate chiar si mai ingrijit lucrate decat in versiunea originala – bugetul, pretentiile si durata au crescut mult fata de 1984. Filmul a fost co-produs de parintii copilului-actor (Will Smith si Jada Pinkett Smith) si e evidenta ambitia acestora de a arata lumii ce poate sa faca odrasla lor: sa se lupte, sa danseze, sa cante, sa planga, sa citeasca in limba chineza s.a. La 12 ani, Smith e deja un om-orchestra periculos de versat – nu mai are prea multa inocenta autentica, e „dragut“ intr-un mod profesionalizat. Imaginea Chinei din acest film e un compromis intre orientalism hollywoodian de tip vechi, scrupulele mai noii corectitudini politice si interesele autoritatilor locale.