De Citit : Editoriale

Regie la tejghea

| 01 iulie

Cine cu cine? Dar si mai important e de ce?

Virgil are lacrimi in ochi. Destinul i-a jucat festa, asta stie. Dar pana si colegii din Politie? Sa fi incalzit o vipera la san? Se uita atent, atent de tot, cu o spranceana ridicata la fata tot mai rosie a locotenentului cu false cizme rosii (de fapt, prafuite).
— Cine esti tu, vierme?
Vinovatului i se amesteca vorbele-n gat de furie. In schimb, sergentul ridica un deget in sus:
— Domnu’ comandant zice ca la mijloc e o conspiratie. Ca e o organizatie secreta! Ca cazu ala cu armele nu e singur. Ca evadarile misterioase care pareau din neglijenta sunt, de fapt, o manevra sa…
— Sa ce? – intreaba cu sufletul la gura Virgil. Pe umarul lui odihneste mana lui Tony. Virgil tresare: Ba, aici nu da nimeni de baut? Stam pe sec ca stavridu’! Spune, baiete!
— Sa denigreze Politia romana!
Un muget iese din pieptul lui Virgil. Un racnet – din acela al asa-zisului locotenent:
— Nu-i adevarat! Ma jur pe mama! Politia e viata mea!
— Taci, f… adineaurea cui te-a facut de dujman! Ce te-as mai pistoli cu mana mea! Virgil se opreste o clipa si da halba pe gat. Ooh, unde esti, „Rahat“ cu ochi care erai!? Cum mi-a zburat avansarea… Din cauza ta!
— Si-atunci, continua netulburat sergentul cu o mina grava, m-am deghizat in sergent si am intrat in echipa dumnealui…
— Nu esti sergent?
— Nici pomeneala!
Virgil duce binisor degetele catre portarma. Dar asa-zisul sergent scoate imediat legitimatia:
— Sunt Alexandru Maricelu, capitan anchetator criminalist.
Agneta deschide ochii. Numai ce a auzit numele si gradul, ca ochii ei plictisiti s-au desprins din reverie si o lumina jucausa s-a aprins in ei. Isi indreapta spatele, isi scutura scrupa…