Natiune mare. Vand copii mici.
Bineinteles ca nu toti romanii isi vand copiii pentru organe. Bineinteles ca nu toti romanii ies la poarta de la strada si, pe langa mere, ceapa si vin la pet, mai pun si-un copil. Si bineinteles ca povesti sinistre, cu copii vanduti, abuzati, maltratati, se intampla si pe la altii. Dar cand vezi monstruozitatea atat de aproape, cand auzi cu propriile-ti urechi cum negociaza barbarii vanzarea unei fiinte umane, iti vine sa urli. Filmarile cu camera ascunsa, difuzate zilele astea la televiziunile de la noi, sunt, pur si simplu, traumatizante. E cu mult mai rau decat atunci cand ai afla ca uraganele devastatoare pe care le vedeai la televizor si-ar da intalnire la tine pe balcon. E contactul, pe propria piele, cu chipul adevarat al BARBARIEI. Sa auzi un parinte care, stupefiant de relaxat, isi vinde copilul ca pe cea mai obisnuita marfa, e o experienta mult dincolo de cosmar. Teoriile savante, discursurile umaniste, desartele mondenitati zilnice, ridicolele rahaturi politice si nesfarsitul foileton al ipocriziei se pulverizeaza, ca si cand n-ar fi existat niciodata. Ramane OROAREA pura, goala, curatata de orice machiaj. Si daca te freaca grija de lumea in care traiesti, privesti buimacit in jur si constati ca, in ultimii ani de duduiala economica, nu natiunea a prosperat, ci obsedantul si istoricul ei cult pentru spoiala, pentru aparenta. Banetul si „preocupatiunile mintale“ s-au dus in plasme, frigidere, mixere, apartamente, terenuri, masini, comisioane, furaciuni de tot soiul, campanii electorale si superbe excentricitati ale bancilor. Cand toate astea ne curg ca fondul de ten de pe fata, vedem cum aratam de fapt. Si ca sa nu ramanem doar niste barbari care s-au mutat la bloc, poate ca, macar de data asta, invatam ceva.
[email protected]