De Citit : Editoriale

Pirati, anonimi, metalisti pe drumuri

| 05 august

Zic sa n-o mai dam pe ocolite si sa intram direct in miezul evenimentelor. Avem parte de o saptamana incarcata ca un submarin nuclear. Sta gata sa explodeze de tensiune, dar are de oferit festivaluri pe paine. Stati linistiti, nu au gresit anii, stiu ca alegeri sunt de-abia la anul, dar se mai intampla si evenimente de suflet pentru noi astia mai amarasteni, mai bine cunoscuti sub numele de contribuabili. Fac o scurta paranteza, fie-mi iertata indrazneala. In aceasta calitate de contribuabili cotizam intens la bugetul statului. Care sparge banii mai ceva ca gagicile ofilite din tabloide si nu ne lasa si pe noi sa mergem la festivalurile astea intr-un cadru civilizat, adica pe niste banale autostrazi. Caci despre asta e vorba in lamentarea de fata, evenimentele de care o sa va povestesc sunt toate in afara capitalei. Iar drumul e greu si dureaza, dureaza, dureaza… Dar om ajunge candva acolo, mai ales daca plecam cu o saptamana inainte. Hai s-o luam cu prima oprire.
La Hanul Piratilor din Navodari are loc un nou "Dance Weekend“. Nume tari din domeniul platanelor mixeaza pentru contribuabilul mioritic. Paul Van Dyk e baiat salon, il stiti. Moby starneste emotii tari, de la cucoane veritabile pana la domnisoare si metrosexuali. Neam de artisti, ce s-o mai lungim. Ai nostri vin cu Suie si ROA. Alte nume tari curg in programul festivalului, dar mai bine puneti voi manuta pe volan si vedeti la fata locului despre ce e vorba. 8-14 august inseamna o suprapunere care ne da batai mari de cap si palpitatii. Ce sa alegi? Pregatiti-va sa dati cu banul: Delta cu Sfantu Gheorghe sau Sibiul? "Festivalul de Film Independent Anonimul“ sau "ARTmania“? Productii independente in cea mai vie regiune a tarii sau metale armonioase in cea mai frumoasa cetate medievala a tarii? Iata o dilema masiva din care nu prea ai cum iesi. Ar merita un referendum. Avanti popolo!