De Citit : Editoriale

Parada modei – bucuria copiilor

| 14 februarie

Haine secondhand la prima purtare

Clubul Modern a gazduit saptamana trecuta un eveniment de mai multe ori unic in istoria sa (e adevarat ca nici nu e una prea lunga). Mai intai, pentru ca a fost o parada a modei in care tinutele au fost confectionate din haine deja purtate. Apoi, pentru ca o parte dintre fetele care au prezentat hainele au fost din lumea teatrului, altele venisera din cartierul Rahova-Uranus si pe catwalk a pasit si Daciana Sarbu.
Sa ilustrez conceptul: trei perechi de bluejeansi au fost “reciclati, taiati si recontextualizati” intr-o vesta larga, asimetrica si prietenoasa care a devenit una dintre tinutele prezentate. Designerul a fost Olah Gyarfas – un recidivist in relatia cu Centrul de Educatie Creativa si Arta Activa laBOMBA. Pana sa incapa pe mana artistului, hainele au apartinut femeilor din Rahova-Uranus – o comunitate de oameni care nu numai ca nu se scalda in bani dar mai sunt si amenintati cu evacuarea de cativa ani. Dar sunt oameni care au invatat sa converteasca amenintarea in energie.
Acum, de exemplu, au defilat pentru a strange bani pentru meditatiile copiilor lor. Banii s-au strans din licitatia care a incheiat parada – o licitatie care a fost un superb exercitiu de empatie. O stare de spirit care a inspirat si cuvintele Mariei Draghici (laBOMBA), ale Ruxandrei Balaci (MNAC) si ale Dacianei Sarbu (“sunt aici in primul rand in calitate de mama solidara cu soarta mamelor din Rahova Uranus”).
Noi, cei din public, am participat nu doar ca spectatori pentru ca am avut de lucru: cand nu am licitat, ne-am miscat asa cum ne-au cerut Karpov not Kasparov (se descriu ca “jazzy-oriental-electro-clash”; este un proiect care atunci cand e de sine statator, nu ca in evenimentul pe care-l povestesc, integreaza teatru si visual art; am apreciat bateria live).
S-au vandut toate tinutele licitate.