De Citit : Editoriale

Papadia

| 23 noiembrie

E rau sa fii ultimul…
In dimineata asta s-a spart ultima cescuta fermecata. Se povesteste ca penultima o scapase din maini de bunicul Costache, acum optzeci de ani. Antepenultima, numai ciobita la buza, fusese considerata inca intreaga si a mai putut fi admirata pana in ‘44. A disparut in zavera, iar unchiul Glavan a sustinut intotdeauna ca a fost mana comunistilor. Apoi, din ‘48, a dat-o la-ntors.
Elementele decla­sate ale familiei scosesera relicva din tara, de frica poporului. Povestea celei de-a treia cescute sfaramate e neclara: se petrecea pe la 1840, la conacul lui Papazoglu, stramosul matusii Tamara, care adusese, prin casatorie, comoara celor sase (de fapt, numai trei) cescute fermecate.
Partea proasta e ca, odata cu cescu­tele, inca de la 1789, de cand stolniceasa Zulnia a facut una cadou unui venetic pripasit pe langa Podul Mogosoaiei, puterea reunita a cescutelor a inceput sa scada. Oricum, pana atunci, fusesera port-bonheur-ul familiei. Era suficient sa le umpli cu apa ne-nceputa, sa le rastorni cu gura-n jos sau sa le picuri un strop de miere pe fund, ca tot ne­cazul, ghinionul sau boala se evapo­rau.
Cumnatul Vasile, necredinciosul familiei (Dumnezeu sa-l ierte!), refuzase sa creada sau puna mana pe ele. Pastra o teama mistica fata de lucrurile neintelese. Pe fundul ultimei cescute nefericite fusesese desenata o papadie spulberata. De puful zburatacit se apropiau, ca in dictionar, doua buze copilaresti a caror posesoare putea fi vazuta numai anamorfotic. Mostenirea de trei sute de ani s-a spart chiar azi. Fiecare puf s-a dus cu un ciob. Serghei si-a privit intai mainile, apoi cioburile si apoi, din nou, mainile. Si in clipa urmatoare, ultimul vlastar a familiei s-a spart, si el, in mii de ciobulete si a disparut de pe suprafata pamantului, de parca n-ar fi fost niciodata.