De Citit : Editoriale

Omul din zapada

| 20 ianuarie

Degeaba ii spune lumea Adina Felina.

Adina nu poate adormi. Desi ii plac panterele negre si leopardul de zapada. In sinea ei, Adina e o pisicuta de casa. Deci nu-i place iarna. Spre deosebire copiii care adora la nebunie saniusul, bulgarii, patinajul si bataia cu zapada, ea a urat sarbatorile de iarna. S-ar culca – daca asta ar fi cu putinta – odata cu prima ninsoare si s-ar trezi cu primii ghiocei. Oraseanca, Adina nu prea are treaba nici cu ghioceii, nici cu toporasii. Relatia ei cu natura e invatata la scoala, de aia e atat de ecologica si justa ca o balanta a dreptatii – in tot ce intreprinde.

Viscolul de alaltaieri a luat-o prin surprindere. Spre deosebire de suratele ei simbolice si imblanite, Adina se teme de viata inconjuratoare. Frica de suferinta a facut-o sa ramana singura – doar stie atatea si atatea cazuri de iubiri neferi­cite. Frica de viitor a legat-o de serviciu: e o prapadita de bibliotecara, dramuindu-si banii. In sfarsit, frica de aventura a obligat-o sa-si petreaca vacantele in acelasi loc, de douazeci de ani, la Govora, cu maica-sa. Maine, in autobuz, va fi inghesuiala de pe lume. Ah, cu gripa asta…

Ar trebui sa se culce (o viata sanatoasa implica un somn sanatos), dar faldurile de fulgi o ametesc si o nelinistesc. Copiii au inaltat in fata casei un omulet de zapada, care acum nu mai e decat un morman troienit din care razbate un morcov. Privindu-l insistent, Adina simte un fior de gheata fierbinte. De sub zapada, lent, maiestuos, se ridica un barbat alb ca argintul, gol, stralucitor, aburind, fiebinte ca focul. Ochii lui, doua stele de fosfor, masurand lumea. Privirea lui o descopera, ascunsa dupa perdea. Felina simte ca-si da duhul. Barbatul gol o arata cu degetul si cu sexul. Apoi porneste hotarat drept spre ea, prin zapada care se evapora.