De Citit : Editoriale

Ocolul

| 09 decembrie

Ceea ce nu este nu este. Marin stia de mic ca o sa vada lumea. La orele de geografie era numai ochi si urechi. Pe vechiul atlas al familiei creiona trasee cu popasuri si atractii ale locului. Studia toate caile de atac. Lumea era destinul lui, iar cartea de capatai, "Ocolul Pamantului in 80 de zile", a ferfenitit-o.
A dormit cu ea sub cap si a visat ca niciodata. O tara unde curgeau lapte si miere printre munti de mamaliga. Dar cea mai fascinanta imagine era a unui pisc de aur cu varfu-n nori, dintr-o mamaliga mai vartoasa. Atat a facut: geografie si sport (voia sa ajunga, in trecere, si la Polul Nord). In rest nu era bun la nimic. Dupa scoala, l-au luat in armata pentru un an si patru luni.
Visurile lui s-au ascuns tare adanc. Nici el nu le mai regasea noaptea, de planton, intr-atat era de alergat si tavalit – ca pifanul prost. Doar ca, in sinea lui, stia ca face muschi si se caleste. Atunci cand s-a intors acasa, s-a-mbatat si a lasat-o pe Ilinca bortoasa. Ca car, ca mar, s-a-nsurat, apoi a plecat la fabrica, la oras, sa-si intretina familia. Asa au venit pe lume Maricel, Vasile si Vasilica.
Constiincios, i-a dus la munte si la mare cu sindicatul. Cand a prins o saptamana libera, si-a facut bagajelul si a luat-o spre Turnu Severin. Nefericitul. L-au umflat din tren si a ispasit, ca prostul, trei luni la mititica. Uite-asa a trecut timpul, iar revolutia l-a gasit la cincizeci de ani. Parea resemnat, dar nimeni nu trebuia sa stie ce-i in mintea lui.
Acum, ca traia intr-o tara libera, s-a urcat in tren si-a plecat spre Stanbul, fara sa priveasca inapoi. Ce folos? L-au adus inapoi pe brate, facuse un pardalnic de infarct. "Multa liniste, repaos si o viata fara excese." – a spus doctorul. Marin l-a privit lung in ochi si, din ziua aia, n-a mai vorbit.