Ion este nascut si crescut in capitala. Ai lui i-au zis Ion pentru ca e numele neaos primordial mioritic dar mai ales pentru ca in Ilfov si judetele limitrofe plodul primeste automat numele nasicului. Bine ca mai e traditie printre atatea tablele si telefoane mai destepte ca posesorii lor. Ion, de profesie este pieton prin capitala. De aici si alegerea numelui nou de familie. Asa e la artisti. Inainte il chema Cocolos. Dar nu se mai pupa cu timpurile.
Omul nostru pleaca de acasa. Spre niciunde. Iese din blocul comunist. Maidanezul scarii primeste un pufulete dupa ce rage amenintator catre Ion. Pana iese dintre alei e nevoit sa dialogheze democratic cu vreo 4-5 haite de caini. Totul decurge pe carosabil intre feriri de masini plimbatoare care, la randul lor, le feresc pe alea care zac pe trotuare. Despre trotuare isi aminteste ca acum vreo 15 ani inca apartineau pietonilor. Acum sunt ale haitelor de masini luate in leasing, turmelor de comunitari si hranitorilor lor, biciclistilor fara piste ai tuturor primarilor democratic alesi din ’90 incoace, seringilor postite de aurolaci, bancutelor si leaganelor luate la suprapret de edili si oferite ca saltea betivilor fara glorie de cartier (urlatori la luna in timpul somnului cotizantilor fraieri la buget), politistilor locali la fel de inutili ca buruienile, lucratorilor la diverse regii care sapa in valuri santuri dupa santuri.
Pietonovici le vede pe toate. Ar carai, ar protesta, ar flegma si ar injura dar inghite in sec si merge cu greu si multe ocolisuri mai departe. Protestul ii sta in gat dar pentru ca este un adevarat om nou al mileniului nu il expectoreaza. Nu vrea sa supere institutii nenumarate ale statului, nici pe craisorii vestici de la Bruxelles, nici macar miile de ong-uri luptatoare pentru orice dar mai ales pentru matul propriu si nici chiar pe golanii cartierului. El este Supraomul. Care da in gropi. Gulag, frate!