Peter Carey, Viata mea clandestina, Editura Humanitas, traducere din limba engleza, Vali Florescu.
Unul dintre cei doi scriitori contemporani care au luat de doua ori Man Booker Prize e australianul Peter Carey. Iar Bookerul se da numai pe valoare literara, nu si pe criteria geopolitice. Incat daca despre Carey nu se vorbeste pe la noi cat ar trebui, asta nu e vina lui. Viata mea clandestina are tot ce-i trebuie unui roman ca sa nu-l mai lasi din mana, daca l-ai inceput. Nu ca ar fi vorba despre rapirea unui copil, chestie care, din pacate, s-a cam banalizat in ultimii ani. Nici pentru ca autorul te transporta de la New York intr-o bizara comunitate de hipioti australieni care traiesc la marginea societatii, intr-un soi de comuna primitiva a anilor ‘70. Rapitoarea copilului e o asistenta universitara aratoasa si de viitor, care s-a bagat printre hipioti din idealism si fura baiatul de la bunica lui bogata pentru a-l incredinta parintilor lui, care s-au apucat de atentate cu bombe pentru a protesta impotriva razboiului din Vietnam. Parintii insa explodeaza impreuna cu ultima lor bomba, iar universitara ramane cu copilul si cu acuzatia de rapire pe cap.
Cu ajutorul camarazilor hipioti tanara isi ia talpasita in Australia, cu copil cu tot. Viata simpla, intr-o comunitate a egalitatii, din care banii au fost alungati, nu e pe gustul tinerei americance. Simplitatea asta o obliga sa munceasca fizic pana la epuizare, iar egalitatea cu fratii de idealuri din Australia inseamna sa se supuna vrand, nevrand, obiceiurilor majoritatii, chiar daca i se par tampite, iar copilul le detesta. Experienta ei australiana nu e chiar un dezastru, dar nici departe si singurul lucru cu care se alege de pe urma ei e ca incepe sa-l iubeasca pe baiat – chestie reciproc valabila – motiv pentru care se hotaraste sa-l dea inapoi bunicii lui din America. Asa ca pustiul se intoarce la viata dinainte, dupa un an trait in clandestinitate. Ce s-a intamplat cu rapitoarea lui dupa aceea? Ce mai conteaza!