Drumul spre comoara.
— Nu, nu, nu, nepoate, mie sa nu-mi vii cu de-alde astea! Sunt satul, sunt scarbit, sunt imun, nu ma duci tu pe mine, degeaba iti ranjesti fasolea si pozezi in fecioara virgina… Eu bani nu-ti dau, sa fie clar. Banu’ e ochiu’ dracului. Mai ales banul nemuncit – una, doua, orice zboara se mananca. Cu un rac, tot sarac. Muncesti – ai, nu muncesti – n-ai. Tin minte, parca era ieri. Eram tanar, necopt – dar nici prin cap nu mi-a trecut vreodata sa ma-mprumut. Si nu m-am imprumutat, am facut foamea, am facut setea, am rabdat, am strans din buci.
M-am indragostit si eram sarac. M-am intalnit cu matusa-ta in parc, i-am cantat o serenada, da’ la cofetarie n-am dus-o. Cofetaria nu-i serioasa, pe legea mea, flencani cu lingurita-n frisca aia artificiala, iar prajiturile ingrasa. Mergeam la cinema in aer liber, pai ne cocotam pe un damb si vedeam tot ce era de vazut. Si cate si mai cate nu faceam fara bani.
Vezi ca se poate?
— Dar, unchiule, n-am venit sa-ti cer bani!
Batranul casca ochii mari, mari, se ineaca si tuseste. Si se invineteste. Si iar tuseste. Nepotul sare sprinten:
— Unde-i apa? In frigider?
— Haah… haarghh… Haan camara, ca e inca racoare afara, la ce bun sa consum curentu’… E sifon, ca-i mai sanatos. Cine stie de unde scot apa aia, plina de radiatii, e scumpa, auzi colo, sa vinzi apa…
Nepotul ii infige paharul sub nas.
— Venii sa-ti aduc datoria!
— Ce datorie?
— Zece lei, unchiule, ai uitat?
Se vede cat colo ca nu-si aduce aminte. Gandul ca i-a putut imprumuta ceva pramatiei usuratice il ameteste. Insfaca recunoscator bancnota si dispare cu ea cateva secunde, s-o ascunda. Nepotul il saruta afectuos si iese. Acum stie unde-si tine scartanul comoara.