Istoria are doua capete. Depinde de unde o apuci.
Cu bratele intinse, infasurata in saluri de casmir, margele, atarnata de poseta, fluturandu-si vizonul (cam jerpelit), se arunca in fata masinii. Stopul de-abia s-a pus, asa ca are tot timpul sa-si pledeze cauza. „Tinere – zice ea agitata – ridica geamul, e urgent, pe Dumnezeul meu, e super urgent!“ Soferul nu intelege chiar totul, dar, dupa miscarea buzelor, pricepe: e super urgent.
„Domnule, trebuie, ma intelegi, sa ajung la gara. E o chestiune de viata sau de moarte.“
Femeia, care trebuie sa aiba vreo optzeci de ani, bine conservati, urca intempestiv prin dreapta. „Hai, la gara, s-a pus verde! Sa nu crezi ca sunt fitecine. Ai auzit de generalul Costache Balacescu Stoianov? Eroul de la Stalingrad? Ei bine, am fost sotia lui. Inca sunt. In eternitate. Nu te uita asa, eram foarte tanara, el era deja general, erau patruzeci de ani diferenta intre noi! A fost o pasiune fulminanta, era frumos ca arhanghelul Gavrila, cu parul alb si cu mustata subtire… Maresalul l-a decorat, cu mana lui si tot cu mana lui ne-a semnat actul de casatorie. Sunt, ai inteles, fina maresalului! Ah, ce lume era pe atunci, sa tot traiesti… Masina asta nu merge mai repede? Soseste, de la Paris, fiica mea. Nu si-a cunoscut tatal, au crescut-o comunistii la orfelinat… Costache murise la cotul Donului, pe cand Augusta inca era in burta mea…
Ah, daca drumul asta n-ar fi asa scurt, ti-as spune de-a fir a par. Viata mea e un roman. Domnule, porcii astia imi intarzie cu pensia… Cum sa-mi vad fata fara un sfant in buzunar? Te conjur, da-mi cincizeci de lei…“
Soferul zambeste larg, scoate suma si zice: „Excelent doamna, daca-mi cereati o suta, o suta v-as fi dat. Ati cerut prea putin, face mai mult. O interpretare de clasa!“ Baba pleaca privirile, modesta: „Multumesc!“