De Citit : Editoriale

Nu imi place

| 21 iulie

Negativism de inceput de concediu

Asta e un articol un pic fortat. Sunt in a doua zi de concediu si realmente nu vroiam sa fac nimic. Dar nimic. Clauze contractuale si cauze actuale ma obliga insa sa il scriu. O sa folosesc micul deranj pentru a-mi justifica ciude mai vechi. O sa scriu despre ce nu imi place. La intoarcerea din concediu, cand organismul imi va fi intinerit cu zece ani pe putin, o sa va spun doar ce imi place. Dar deocamdata:
Nu imi place caldura excesiva. Nu imi place praful pe strazi. Nu imi place cand oamenii se folosesc de mine, chiar daca nu e vina lor ca sunt asa. Nu imi place cand oamenii se folosesc de altii, chiar daca nu e vina lor ca sunt asa. Nu imi place cand prostii conduc. E riscant. Nu imi place ca de ani de zile e mafie, de la taxiurile de aeroport la minele de aur. Nu imi place munca fortata. Nu imi place cand lumea e mai atenta la cum se spune decat ce. Nu imi place ca nu avem vreo valoare comuna. Nu imi place ca ne chinuim copiii prin ignoranta. Nu imi place ca oamenii ar putea sa omoare oameni intru ideea de-a-si iubi aproapele. Nu imi place birocratia. Nu imi place minciuna, e pierdere de vreme. Nu imi place frica. E pierdere de energie. Nu imi place ca n-am avut viata usoara. Nu imi place ca statul prosteste oamenii si oamenilor le place. Nu imi place ca alergatul prosteste oamenii si oamenii alearga prosteste. Nu imi place ca pacea e folosita ca scuza pentru razboaie. Nu imi place ca dragostea e folosita ca scuza pentru ura. Nu imi place ca se fura focoase din tren. Nu imi place ca la noi se dau nup-uri ca niste decoratii. Si nu-mi place deloc ca peste jumatate dintre romani nu au toaleta in casa. Si, daca stau bine sa ma gandesc, nu imi place ca nu imi plac atatea lucruri. Ar trebui sa le inteleg pur si simplu. Ma opresc.