De Citit : Editoriale

Noroc bun

| 22 august

Intotdeauna e unul mai norocos decat tine.

Am vazut masina venind in ultima clipa. Am priceput instantaneu ca viata mea s-a terminat, dar si ca, inainte de a-i pune capat, aveam sa asist la ingrozitoarea actiune de zdrobire, de smulgere, de risipire a intregului meu corp, pana cand durerea avea sa urce in creier, pana cand aveam sa-mi pierd cunostinta. Oasele aveau sa se rupa ca niste cozi de matura, sarind din articulatii, sangele avea sa tasneasca cu stropi, fasii de muschi, tendoane, viscere aveau sa-si paraseasca locsoarele tihnite si sa se imprastie. Ceaa ce fusese pana in clipa asta un om urma sa se combine cu nitel metal si sa se muleze pe tabla indoita. O pata, o amintire, nici macar o umbra. Si, fulgerator, m-a cuprins regretul dupa propria mea persoana, cea de care urma sa ma despart iremediabil. Tot ce nu terminasem, tot ce nu iubisem inca, o mie de lucrusoare esentiale isi luau ramas bun de la mine. Fara regrete, fara o vorba.
Apoi chiar asa s-a-ntamplat. Masina a intrat in plin si m-a facut farame. Nici n-am apucat sa simt durerea.
In salon e jale mare. Atarnati de scripeti, accidentatii se masoara din priviri. Care e cel mai grav? Care dintre ei va iesi din Valea Plangerii pe pocioarele lui? Pai flacaul asta are noroc cu carul. Ce daca i s-a spart bazinul, i s-au infundat coastele, i-a sarit maxilarul, si-a pierdut un ochi si juma’ de scafarlie? Ai vazut ce nevasta trupesa are? Cum ii poarta de grija, ii cauta-n coarne si-i promite marea cu sarea? Ce parinti bogati, ati vazut? Dar ce copil carliontat! E bine de el! Sa zica merci! Dar el? Prostul… plange ca o muiere, pe ascuns, si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni! Nemultumitului i se ia darul! Ce mai vrea? Sa beleasca ochiul ala de i-a ramas si sa zica bogdaproste! Mai dati-l dracu’!