Tocmai ce-a trecut jumatatea lui noiembrie de noi si tot e cam cald pentru perioada asta. Chiar nu pot sa inteleg cum Alexandru Macedonski a scris o poezie de 16.000 de caractere despre noiembrie, habar neavand ca, in 2010, grupuri intregi de tineri si hippioti intre doua varste aveau sa faca picnicuri in tricouri prin parcurile bucurestene, profitand de temperaturile douazeciste si de soarele stirb.
E clar ca noiembrie nu mai e noiembrie ala de-l stiam eu in liceu si Macedonski in manuale. Nici macar Toparceanu cu poezia petita intitulata „Noiembrie“ nu prea mai are dreptate: „Ploua stupid/ Cerul isi scutura/ Ca dintr-o ciutura/ Frigul lichid“. E adevarat, e mai frig decat acum o luna dar e mult mai cald decat acum 10 ani. E tot mai cald, oameni buni. E clar ca asistam la o incalzire globala a anotimpurilor de iarna. Practic, mi se intampla in fiecare zi sa ma imbrac mai gros decat trebuie si sa transpir abundent, summer-style. Norocul, sau ghinionul, daca pot sa zic asa, acestui material, este ca tocmai azi, cand imi planificasem sa rad in scris de noul noiembrie, cu calduricile si soarele lui accesibil, este ca m-am pomenit cu balconul ud. Ploaia marunta si nevrotica e un leit-motiv in poeziile inspirate de penultima luna din an, asa ca planurile mele editoriale au fost aproape compromise. Nu total, totusi, din moment ce azi, intre orele 15 si restul, soarele s-a itit peste blocuri, deranjandu-i pe colegii care pornisera neoanele din comutator.
Una peste alta, noiembrie de anul asta a fost cel mai cald noiembrie din istoria moderna a poeziei si nici un critic literar nu poate contesta asta. De-abia astept sa vina decembrie fara zapada, cu temperaturi de martie si zapezi de februarie, sa se duca naibii si iarna pe ulita.