Ce simplu e sa fii bogat
Cohen n-a cantat la Bucuresti. De fapt, el nu canta. Si daca e sa ne uitam inapoi, el a si inceput prin a nu canta. Avea publicate mai multe volume de poezie si ii aparuse al doilea roman – "Frumosii invinsi" – inainte de a fi inregistrat primul disc. Deci e poet. Si prozator. Da, dar, daca n-ar fi cantat, poate ca nici n-am fi auzit de el. Ori, asa, uite ce trairi i-a produs unei fete, care, desi nascuta cu aproape juma’ de secol mai tarziu decat el, l-a ascultat, intr-o duminica, la Bucuresti: "Suzanne, So Long, Marianne, Everybody Knows, Take This Waltz, First We Take Manhattan, Democracy, Closing Time, In My Secret Life.
O incursiune in toate dimensiunile simtirii. La Famous Blue Raincoat si I’m Your Man mi-au dat lacrimile, iar dupa Hallelujah a durat un secol pana sa revin printre oameni". Am intrebat-o, nu fara o bruma de gelozie, ce inseamna pentru ea Cohen. "A fost pentru mine, ani la rand, o experienta personala, eu si caseta, eu si CD-ul, mai nou eu si ipodul; niciodata nu m-am gandit ca ar putea sa insemne un personaj pe o scena, care isi scoate palaria in fata a mii de oameni. Muti de emotie si placere".
In urma cu 3 ani, un renumit ziarist canadian, a declansat o campanie nationala pentru a-l promova pe Cohen candidat pentru premiul Nobel. Nu s-a calificat pentru ca – au comentat specialistii – era cantaret. Iar cantaretii au ei premiile lor. Of. Cohen nu canta, oameni buni. El se exprima. Simplu. Si atat de frumos, incat trece de granitele genurilor, asa cum trece de rezistentele sufletelor. Eu votez Nobel pentru Cohen. Nu stiu daca pentru poezie, fizica sau medicina. Stiu ca la Bucuresti n-a cantat. Dar ce face, Doamne, Cohen? Ce ne face?
P.S. Au cantat, in schimb, la inaltimea unui Nobel, Webb Systers – backing vocals, Javier Mason (banjo si mandolina), Dino Soldo (saxofon, clarinet, muzicuta, clape), Neil Larsen (claviaturi), Rafael Gayol (tobe) si Bob Metzger (chitara electrica). Aranjamentul muzical a fost semnat de Roscoe Beck (care a fost si basist).