Meticulozitatea si banii incearca sa tina loc de talent cinematografic in filmul politist suedez Barbati care urasc femeile.
Productia suedeza Millenium 1 – Barbati care urasc femeile ne e vanduta drept cinema de calitate: cica ar avea nu stiu ce atmosfera, cica povestea politista ar fi asa si pe dincolo, cica personajele ar fi deosebite. In realitate, atmosfera ii vine strict de la locurile de filmare si din operatorie (care e plina de exercitii de tip studentesc cu clar-obscururi, raze de soare intrand pe ferestre etc.) – nu si din regie, care e cuminte si complet lipsita de idei. Povestea politista este, ei bine, inca o poveste politista in care niste crime din prezent isi au obarsia in nazism, in care cifrul unui mesaj secret trebuie cautat in Biblie si in care personajul negativ amana uciderea personajului pozitiv (pe care l-a luat prizonier) pana la venirea ajutoarelor acestuia, din dorinta de a-i explica viziunea sa asupra lumii. Pe scurt, lucruri pe care le puteti vedea si la televizor in fiecare seara.
Poate ca acest fapt e mai putin valabil pentru eroina – o tanara hackerita punkista si nervoasa, cu o copilarie traumatizanta –, dar e partial valabil si pentru ea (copilaria traumatizanta e cea mai lenesa explicatie care i se putea gasi comportamentului ei nonconformist) si e cu siguranta valabil pentru partenerul ei, un jurnalist de treaba si lipsit de personalitate. In cartea pe care se bazeaza filmul (prima dintr-o trilogie scrisa de Stieg Larsson), jurnalistul avea o personalitate: era purtatorul de cuvant al autorului, el insusi un combativ jurnalist de stanga. Discursurile lui despre politica si economie au fost eliminate din ecranizare, care e impersonala si foarte ieftina sub aerul ei solemn (singura cale prin care regizorul stie sa invioreze spectacolul e sa insiste pe scenele de violenta sexuala).