De Citit : Editoriale

Munca la pahar

| 28 aprilie

„Omul care se holba la capre” e titlul unui film care avu premiera saptamana trecuta. Cica daca „n-ai capre, n-ai glorie”. Asa o fi, numai ca, aici la noi, intre tarile slave si cea ugro-finica, se lucrea­za mai mult cu Miorita. E clar, oaia bate rau de tot capra. Mergeti si vedeti filmul, garantat e mai tare decat „Dansez pentru tine“ sau decat multele emisiuni in care mahalaua, telenovela, barfa si mitocania autohtone se incaiera in simu­lacre de reality-show-uri. Acum sa ne holbam, zic, la cele saptamanale. Suntem in randul lumii, deci trebuie sa bifam ziua muncii intr-o tara in care fabricile si uzinele sunt niste vagi amintiri. De 1 Mai, cu totii vom lua drumul gratarelor pentru a ne ragai berea la aer curat. Sa epuizam rapid subiectul, ca ne mai as­teapta si alte lucruri de bifat. Discutam despre cei doi poli ai litoralului, Mamaia si Vama Veche. Mamaia are la oferta: Mission face zece ani cu Sven Vath si Loco Dice; R.I.O. live performance in Club Crush; „For the lost of house” tine 2 zile in La Mania; moda, scrima, biju­teriile sunt in Wish Summer Club. Hai in Vama acum: Stuful, Expirat, Goblin, El Comandante, Papa La Soni au migrat deja si va asteapta in tinuta de mare. Cica deja nu mai e nici un loc de cazare in zona. O sa fie aglomeratie nebuna acolo, pe plaja se mai da si un concert extins cu Urma, Vita de Vie, E.M.I.L. etc. Cam atat despre marea zbatere pricinuita de ziua muncii in tara traitului din pensii si din ajutoarele sociale. La Cluj aveti o saptamana de TIFF, iata un pont despre cum sa va luati o scurta vacanta de succes. Pe 4 mai, in Fabrica, veti trai o experienta muzicala alternativa cu H20, Perfect zero for infinity si Hush. In 5 mai sarbatorim Ziua Barbatului! Sa ne traim intru multi ani si sa ne cinstim cu bere! 6 mai da startul la Festivalul Filmului European, intai in capitala, apoi in Brasov, Iasi, Targu-Mures si Timisoara. Avanti popolo!