De Citit : Editoriale

Metamorfoze

| 05 octombrie

Cand si unde? E complicat.

Grigore nu s-a mirat cand, la coborarea din pat, si-a vazut multimea de picioruse. Chitinoase, filiforme. Nu s-a inspaimantat cand si-a contemplat corpul inelat, invelit intr-un soi de coaja de ceapa uscata la soare. Exact ca in carti. Intr-un fel, se astepta, dupa sirul de aluzii jignitoare ale familiei. Gandac, spurcaciune, jivina… Insa Grigore se inarmase si cu rabdare, si cu stiinta, din clipa in care aflase c-a mai patit-o cineva care murise cu un mar infipt in teasta. De aceea, si-a pus deoparte armele, si-a construit cu rabdare un plan de atac si de aparare – chiar daca nu crezuse ca metamorfoza e cumva posibila. Dar e.
A strabatut drumul pana la baie cu multimea aia de picioruse straine si nu si-a putut infrana o bucurie amara la vederea ordinii animalice, perfecte, cu care il purtau catre robinet. Zambetul i s-a stins in clipa in care oglinda i-a reflectat capul ca o bila cu antene.
Pe noul chip zambetul nu avea sa infloreasca niciodata. Periuta, sapu­nul, sarurile de baie aveau sa dispara. Si hainele. Grigore priveste biblio­teca. Visator? Nu mai are degete sa dea paginile. Dar are crengute, pietricele, fire ascutite de iarba rea. Se va lupta cu toata familia si-i va invinge. O sa-i priveasca zvarcolindu-se, umani si resentimentari. Numai ca timpul trece, trece si nimeni nu bate la usa incuiata in ajun. Se catara pana la broasca si priveste cu precautie. Toata familia se taraie fara picioare pe holuri: sunt toti niste rame. Se repede la fereastra: vecinii atirna ca niste paianjeni – dar sunt chiar paianjeni! Iar politaiul e o radasca, popa, un barzaune. Invatatorul – lacusta. Grigore ar vrea sa se frece la ochi. Si tocmai soarele ii deschide ochii. Deasupra, un copil agita un bat bifurcat. Acum, miriapodul ar vrea sa inchida ochii si sa se viseze din nou om.