Gand cu tema data
Eu nu am vazut sacrificiu mai asumat, mai organic, decat cel al mamelor pentru copii. Este de neinteles pentru noi, barbatii. Si barbati romani pe de-asupra, educati, pardon – cocolositi, de aceleasi mame sa se creada centrul galaxiei. Nu putem intelege cum poti sa renunti, de tot, la tine.
Mamele raman pentru totdeauna un port. Bratele lor sunt radacinile noastre. Mangaierile lor ne picteaza cochilia in care, toata viata, o sa ne retragem sa mai intelegem o data ce-i iubirea.
Ne dau drumul incet, cate putin, suferind de teama. Pentru ca ne batem la scoala. Pentru ca facem febra. Pentru ca ne imbatam prea devreme pentru prima data. Pentru ca iubim o alta femeie. Pentru ca suntem niste tonti si n-o sa ne descurcam singuri cand ele n-o sa mai fie. Si se topesc pentru noi. Si uneori ne protejeaza prea mult, uitand sa ne caleasca pentru frigul de-afara.
Dar alteori ne ard cate-o palma de ni se invarte capul la loc. Si ni se pare absurd cand le vizitam si ne cearta sa ne punem fular. Doar stim ca in rest oricum nu purtam. Si le judecam. Citim doua carti de psihologie si stim ca ne puteau creste mai bine, mai corect. Dar uitam ca ne-au crescut cel mai bine. Cum au putut ele. Si ne lasa apoi sa ne traim viata. Dar in secret, ele o traiesc tot pe a noastra. Si noi ne suparam, dar stim ca n-avem ce sa le facem.
Asa sunt ele. Si, in incheiere, chiar daca o sa va suparati pe mine, trebuie sa va spun ca, totusi, in ciuda protestelor voastre… de ce sa ne ascundem dupa deget? A mea e cea mai buna mama din lume.