De Citit : Editoriale

Licori si culori

| 03 mai

Ochiul te-nsala, dar nici mintea nu-i prea departe.
Bunicul vine de la posta tarand un pachet. Nepotii il inconjoara si incearca sa-i smulga coletul magic din mana. Eu si Laurian, cei mai mici, sarim in cas, neindemanatici, caci avem, strins in pumn, cate un pui de gaina. Bunica ni-i gabjeste oriunde i-am ascunde si ii readuce la closca, sa nu ajunga cumva mingi (noi le spunem „mingiile“) de fotbal. Aici, orice pachet e o intamplare grozava de care suflarea satului isi aminteste cate o saptamana.
Bunicul ma tintuieste cu degetul: „E de la Li!“ Li (Ilie) e taica-meu. Apoi bunicul clatina pachetul langa ureche, tinandu-l ca pe un trofeu. A ghicit ce e inauntru si e foarte satisfacut de ce-a ghicit. Se indreapta solemn catre camara, apoi inchide chepengul cu zavorul. O zi sau doua nu scoate nicio vorba. Apoi totul se uita. Duminica e masa mare. Sosesc parintii celor din Tulcea si Babadag. Suntem unsprezece la masa. Bunica a sacrificat doua gaini si cateva rasaduri de zarzavat, oala de ciorba e regina infoiata a mesei, mamaliga e cat roata carului. Langa ea se inalta un turn de branza.
Mimi a adus prajituri, specialitatea ei, cornulete cu rahat, Viorica dezveleste, spre marea uimire a mesenilor, o uriasa pulpa de porc. Toti verisorii prezenti au pe cineva alaturi, numai eu sunt singur cuc – si mofturos. Tata si mama sunt la Bucuresti si vor veni abia peste o luna. Bunicul intrerupe vorbaraia generala ciocanind in masa. „Li ne-a trimis – se apleaca si ridica de sub masa doua sticle galbene ca aurul – vin. Pun pariu, cel mai bun vin din Capitala.“ Toarna barbatilor, apoi femeilor. „Mama, ce uleios e!“ Il admira si gusta cu totii. „Dar e ulei!“ Brusc, bunica se invioreaza. Stringe paharele si toarna uleiul la loc in sticle. Bucuria devine generala. Era anul 1958, iar uleiul, mai pretios ca aurul…