Cand lumii nu-i mai ajunge cat o cunosc.
www.dob.ro
Unii poate-si mai aduc aminte. Acum vreo patru ani scriam aici ca, in urma unor discutii de seara, cu o prietena, despre catari, Sfantul Graal, Quetzalquatl si astrologie, am intrat intr-o stare de panica linistita si profunda. M-a tinut pana a doua zi. Pe la noua dimineata, lucram la Profm pe-atunci, presiunea surda imi iese pe gura, formuland in direct, pe post, iminenta unui cutremur. 28 septembrie 2004. Ora 12 si 16 minute, 5,1 pe Richter. Ieri, cu prietena plecata din tara, am hotarat sa mulg singuratatea si sa termin "Dimineata magicienilor", o carte care propune cunoasterea prin realismul fantastic, prin ne-subevaluarea coincidentelor, prin imbratisarea posibilului, prin ne-negarea putin-probabilului. V-o recomand. Primul pas pentru a citi in tihna a fost de-a-mi reprima, inca de la intrarea in casa, primul automatism de media-dependent. Nu am deschis televizorul. Deloc. Voit. Fortat. Cu efort. Fara televizor. Am citit, am motait, am citit din nou. Am mancat pe fuga, am citit, m-am dus in pat, am citit, am adormit destul de devreme pentru mine, in lumi fantastice dar reale. Visam lumi in care coincidentele sunt sarbatorite ca o noua metoda de cunoastere si nu inchise cu porti pentru a ocroti vieti simple, de vitei. M-am trezit cu teama. Ceva, cand ies asa din simplitate, se intampla. Curentul nu se luase, ceasul a sunat la timp. Nu ma durea nimic. Dar in casa se auzea o voce. Am iesit in living. Televizorul urla, tare. Voit. Fortat. Cu efort…