de Oana Botezatu
Heei, oameni din teatrul independent sau public al acestuia, semnati Protestul Coalitiei Sectorului Cultural Independent: www.petitiononline.com/AFCN2010/petition.html
Indiferent ca ai 25 sau 65 de ani, de la „Oscar si Tanti Roz“ – piesa regizata de Chris Simion dupa textul lui Eric-Emmanuel Schmitt (la Teatrul Bulandra) – n-ai cum sa pleci cu lectia neinvatata. La finalul unui spectacol de doua ore, in timpul caruia plangi la capataiul unui pusti bolnav de leucemie, pe muzica celor de la Cranberries, pleci cu un singur gand: Carpe Diem in cel mai frumos mod cu putinta. Vorbele lui Horatiu, care palesc zilnic in nebunia lumii pe care o traim, capata sens dupa ce afli povestea lui Oscar, baietelul de numai 10 ani, interpretat remarcabil de Marius Manole, pe care-l insotesti in ultimele 12 zile pe pamant. 12 zile cat o viata intreaga si mai mult, in care Oscar, la indemnul asistentei, Tanti Roz (Oana Pellea), inghesuie 120 de ani – cate zece pe zi, fiecare cu bucuriile si tristetile lui. Inceputul sfarsitului lui Oscar – care poate fi oricand si al tau, chiar daca diagnosticul din piesa nu e universal valabil – este o calatorie initiatica in care constientizezi ca totul e egal cu zero daca Dumnezeu nu bifeaza pentru tine, zilnic, ore de trait. Odata cu Oscar, cu urechile ciulite la picatura ce anunta in boxe inevitabilul final, iti dai seama ca bucuria vietii sta in lucruri mici, peste care treci fara sa te sinchisesti, nu in cele mari, la care tanjesti 24 de ore din 24. Intr-o perioada cu limbaj abject si artificii de doi bani pe numeroase scene, spectacolul lui Simion socheaza prin simplitate, curatenie, firesc. Textul de o sensibilitate usturatoare si replicile rupte din viata te fac sa aplauzi la final si sa-ti doresti sa nu ajungi in locul lui Oscar prea curand. (Urmatoarele reprezentatii: 30 martie si 10 si 11 aprilie.)