De Citit : Editoriale

Inapoi acasa, la sfarsit de weekend…

| 03 iunie

dupabloguri.realitatea.net

Acum doua saptamani puteam citi ca americanul cel mai influent e o bloggerita care critica tot si toate, de la politicieni de varf pana la mari companii. Sunt astfel de oameni la care casca gura tot americanul. Sunt oameni ale caror pareri devin judecati si ale caror judecati devin verdicte. Nu sunt puternici (in sensul „clasic“), nu sunt neaparat inteligenti; au un dar mult mai subtil si mai insidios. La un oftat al unuia dintre ei, cad ditai titlurile la bursa! La o ridicare de spranceana se razgandesc nu stiu cate procente de alegatori indecisi! Sunt oameni care „fac lucruri cu vorbe“, cum zic filozofii limbajului. Sunt oameni care produc realitate in direct. Nu rareori sunt inconstienti de forta lor de persuasiune, de multe ori sunt altii cei foarte constienti… Cu totii sunt de acord ca aceasta forta e data de mass-media, dintre care vehiculul principal e internetul.

La noi raporturile sunt inca diferite: TV-ul face deocamdata legea, el genereaza influentatori publici si trimite vectori de persuasiune. Dar internetul vine tare din urma. E defazat sau smintit cine nu recunoaste. Peste Atlantic jurnalismul „clasic“ de opinie a recunoscut in fenomenul blogurilor progenitura-i nastrusnica si plina de posibilitati. La noi intre „corifeii“ jurnalismului si bloggeri e razboi fatis. La ei acolo, recomandarea comerciala de pe bloguri e recunoscuta si preluata creativ de publicitatea „mare“… La noi publicitarii si oamenii de marketing reactioneaza cu deruta si disconfort: cine vrea sa taie o felie din tortul nostru?! Iar celelalte media se burzuluiesc precum aricii. In tot acest context, emisiunea „Dupa bloguri“ de pe Realitatea TV apare ca un emisar al viitorului pe care unii ar vrea sa-l linseze. Multi dintre eroii emisiunii sunt niste ciudati, multi dau ingrozitor pe TV, multi se balbaie, iar multi spun platitudini dintre care abia se poate edita ceva la montaj. Dar – fatalitate: asemeni bloggeritei americance anti-sistem, acesti oameni incep sa aiba influenta.

Deocamdata mai mult printre tineri. Insa tinerii cresc…