De Citit : Editoriale

Greva sexului

| 05 aprilie

Radu Mihaileanu, maestru al etno-kitschului umanistoid.

Plasat intr-un sat maghrebian sau mijlociu-oriental (localizarea e voit inexacta), fara electricitate si fara conducta de apa, noul film al lui Radu Mihaileanu, Izvorul femeilor, are o premisa bulevardier-comica, dar si cu pedigriu clasic-literar (Lysistrata lui Aristofan): satule de atata carat apa pe potecile abrupte de pana la cel mai apropiat izvor, in timp ce barbatii lor stau acasa, femeile din sat declanseaza o greva a sexului. Pe langa reimpartirea echitabila a corvezilor domestice, ele cer drepturi ca alfabetizarea, casatoria din dragoste, contraceptia si sexul premarital.
Cu satucul lui nelocalizat, care se doreste a fi o sinteza seherezadica de arabitate, dar e de fapt o simulare pentru turisti (Mihaileanu si-a adunat actorii din toata lumea araba si i-a pus sa invete dialectul marocan pe care-l vorbesc in film), Izvorul femeilor se adreseaza unui public occidental burghez, pe care-l incurajeaza sa fie autocomplezent – sa se felicite, de la un capat la altul, ca vederile sale sunt cele corecte, cele luminate. Lafairea asta in narcisism bien-pensant e principala distractie, comicul nefiind cine stie ce (in conditiile in care barbatii din sat combat greva prin batai si violuri), iar partea de melodrama fiind ultrasablonarda (uneia dintre femei i se retrezesc sentimentele pentru barbatul de care fusese indragostita inainte de a se marita, alteia i se surpa o iluzie romantica). Cosmetizand aproape totul (de la truda initiala a femeilor la implinirea sexuala de care are parte eroina la final) si prezentand aceasta cosmetizare pur comerciala ca pe o stilizare gen O mie si una de nopti, Mihaileanu se afirma din nou (dupa Concertul) ca un maestru al etno-kitschului umanistoid.