De Citit : Editoriale

Furculita

| 21 februarie

Furculita pare nitel distrata. Se invarte prin pastele lungi, parca ar schia. Alege o spagheta, o invarte, apoi se razgandeste.
— Unde ti-a fost capul? Te-au pacalit. Te-au pacalit, fraiere! Astia-s cartofi? Asta e conopida? Era sa spun eu ce e! Conopizda! Cum faci? Ce ai in capu’ ala mare? Tarate? Calti?
Furculita desface Marea Moarta, Marea Rosie si marea amaraciune. Inteapa o bucatica de branza.
— Dar de ce ma mir? Esti un tolomac. Un adormit. Esti o muiere si asta trebuia sa ti-o spuna cineva. Nu exista lucrusor in casa asta, cumparat de tine, reparat de tine, care sa mearga ca lumea. Parca esti blestemat, esti un mototol dus cu capu’.
Furculita insfaca un ghem de paste si le poarta in sus, din farfurie spre gura.
— Eu cu tine vorbesc, surdule! Tu sau o valiza din gara – tot una!
Furculita se impiedica si da drumul prazii pe pantaloni.
— Nu pot sa cred! Ma, tu o faci dinadins! Iti bati joc de mine. Nu sunt sluga ta, mamaliga. Cum sa te patezi ca un animal? Ca o vita-ncaltata, ca, daca as pune vita la masa, tot ar manca mai omeneste. Unde pleci? Ai terminat? De-asta am muncit eu… Ia un prosop si pune-l in poale.
Furculita, ajutata de doua degete palide, strange mizeria si limiteaza dezastrul.
— De nimic nu esti bun. Numai sa mananci si sa te uiti la televizor. N-ai iesi si tu ca oamenii, cu prietenii, da’ ce zic, tu n-ai prieteni, nu iubesti pe nimeni. Las’ ca nici nimeni nu te iubeste. Cand sa mori, n-o sa stie nicio furnica ca ai trecut prin viata. Atunci am sa respir si eu, ca mi-ai otravit viata.
Furculita scormoneste adanc in farfurie. Nimeni nu-i vede tremurul usor al dintilor care se invart bezmetic, cautand un reper.

— Mi-e mila de tine. Da’ mi-e si greata. Daca tot n-ai nicio insusire, macar sa fi compensat cu ceva! Sebastian, al lu’ Antonia, e copia ta fidela. Dar are macar salariu. Şi mai ai una: Garabet. Al Elvirei. Cum care Elvira, Dumnezeule! Ai inceput sa te ramolesti. Am auzit ca barbatii se bosorogesc repede. Alzheimer, frate! Garabet aduce marfa de-afara. Tot e ceva. Cand ma gandesc ca mai ai putin si iesi la pensie… ai sa-mi toci nervii, esti cel mai nesarat barbat din lume, cum am putut fi atat de nebuna sa te iau taman pe tine… Şi esti si ingalat!
In mintea furculitei sclipeste o idee. E mai degraba o viziune cu ea insasi, infipta, prin ochi, pana in miezul creierului, iar sangele desenand spaghete vii, rosii. In clipa aia ridica gura spre cer, iar dintii ei cauta un reper, o tinta vie.
— Ţi-am spus ca esti o carpa? Iti mai spun. Carpa si-n pat, carpa si-n viata. Carpa, carpa, carpa. Ai noroc cu mine, altfel ai muri in sant.
Furculita se lasa moale, langa farfurie, si-si incaseaza papara. Pana la capat. Asta-i viata.