De Citit : Editoriale

Foarte bun

| 22 aprilie

Filmul (sud-coreean) cu vampiri Sete de sange (cu premiera pe 30 aprilie) e unul dintre cele nu mai mult de 3-4 filme bune distribuite la noi de la inceputul anului.

Nu-ti trebuie multa imaginatie ca sa interpretezi frica din povestile clasice cu vampiri ca pe o expresie poetica a (pe de-o parte) fricii de boli cu transmitere sanguina si (chiar mai acut) a fricii de sex – de haosul social care ar rezulta daca toata lumea s-ar elibera de inhibitii. Cineva care spune o poveste cu vampiri nu trebuie sa faca efort pentru a activa acest potential metaforic: indiferent daca vorbim despre fecioarele victoriene asupra carora l-a asmutit Bram Stoker pe Dracula, in romanul sau din 1897, sau despre adolescentii moderni din seria Amurg, el se activeaza de la sine – cu greu ii poate scapa chiar si celui mai talamb regizor de horror-uri de duzina. Insa numai o imaginatie artistica de mana intai – una rafinat-absurdista si jubilator-anarhista, ea insasi lipsita de inhibitii – poate valorifica pe deplin posibilitatile respective.
Regizorul sud-coreean Park Chan-wook, care a semnat filmul Sete de sange, are o asemenea imaginatie. Povestea e una clasica de film noir: o fata aparent neajutorata ademeneste sexual un barbat care pana atunci a trait cu frica lui Dumnezeu, convingandu-l sa-i ucida sotul. E Postasul suna intotdeauna de doua ori (sau, si mai corect, stramosul acestuia – romanul Thérèse Raquin de Émile Zola), dar cu un vampir in rolul barbatului. Mai exact, cu un preot care a ajuns vampir din prea multa virtute – lasandu-se inoculat cu un virus in speranta ca va contribui la gasirea unui vaccin. Eforturile lui de a pastra un minimum de moralitate sunt prezentate cu un sadism plin de umor. Filmul e foarte inteligent – aproape suav, de fapt – in amoralitatea sa si, in combinatie cu excesivitatea sa deliberata la capitolul varsare de sange, suavitatea sa e extraordinara.