De Citit : Editoriale

Farmecul discret al kerygmei — Malmkrog

| 23 ianuarie

Malmkrog (Premiul pentru cel mai bun regizor din secțiunea Encounters, Festivalul de la Berlin, 2020), inspirat din scrierea lui Vladimir Soloviov „Trei conversații cu privire la război, progres și sfârșitul istorie”, marchează trecerea lui Cristi Puiu de la un Soloviov adus pe ecran free style (tot de el, în 2011: Trei exerciții de interpretare, și tot în franceză) la unul în variantă clasică, „de epocă”.

Dialogul e abundent, pe teme grave și deloc lesne de urmărit (sensul și violența istoriei, „absența lui Dumnezeu” și credința în Înviere, Rusia și Europa, metanoie și remușcare, modernitate și religie etc.), așa cum se întâmplă în câteva din filmele cu care unii critici au încercat să îl compare: Ma nuit chez Maud (Eric Rohmer, 1968), Le charme discret de la bourgeoisie (Louis Buñuel, 1972), Az ötödik pecsét (Zoltán Fábri, 1976), My Dinner with André (Louis Malle, 1981), Offret (Andrei Tarkovski, 1985).

„Priviți această Europă, n-o veți mai vedea! Priviți această civilizație, n-o veți mai vedea!” — pare a spune Cristi Puiu. Și s-ar putea adăuga: Priviți această conversație, n-o veți mai vedea! Pentru cei încă nedeprinși să deosebească vorbirea de vorbărie, conversația din Malmkrog este o interminabilă grăire în dodii. La fel ca momentul „invaziei barbare” din subtext, cu referire discretă la „facerea lumii” după chipul și asemănarea „revoluționarilor” ce luptă pentru cauza „internaționalei comuniste” — episod ce nu apare la Soloviov. Asemenea unor epifanii, implicațiile acestui film elegant și dens ajung la spectator în funcție de felul în care acesta se raportează la experiența kerygmei.