De Citit : Editoriale

Experienta Nicusor Dan

| 28 aprilie

Stufstock, bai!

Duminica, la Arenele Romane s-a petrecut un eveniment cum n-am mai experimentat de mult: Nicusor Dan Experience. Un matematician care, din postura de activist, si-a dedicat ultimii patru ani unei cruciade pentru Bucuresti, s-a decis sa candideze pentru functia de primar al capitalei. Reactia mea la auzul acestei intentii a fost uimirea si apoi un degraba reprimat zambet de nein­credere. Pentru Nicusor Dan, care priveste lumea de la inaltimea unor competitii internationale pe care le-a castigat, nu pare la fel de imposibil. Iar modelul care l-a inspirat – un celebru primar al Bogotei, Antanas Mocus, si-a inceput si el cursa ca independent total lipsit de sanse. Mai apoi, am aflat ca are nevoie de 36.000 de semnaturi de susti­nere din partea detina­torilor de buletin de Bucuresti – si asta doar pentru a putea intra in cursa electorala.
De ajutat, il ajuta o mana de voluntari, raportul de forte fiind extrem de debalansat. Ideea unui concert care sa prilejuiasca strangere de semnaturi a fost la fel de frumoasa dar – dupa mine – la fel de nerealista. Ei bine, m-am trezit intr-un festival in care se oferisera sa cante, sau sa joace teatru – 16 trupe. Nume din genuri foarte diferite, dar dintr-o aceeasi mare familie pe care, in semn de respect am sa-i enumar aici: au venit pro bono Subcarpati, Kumm, Mihnea Blidariu (Luna Amara), Maria Raducanu & Sorin Terinte, Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Bucharest Jazz Orchestra, Mario & The Teachers, Trei Parale, Blanoz, DJ Vasile, DJ Tremour, Rastah Fairy, Kaya Foundation, Flesh Rodeo, Costel – Stand-up Comedy, Urma. (MC, Marius Vintila). In cele 12 ore de spectacol, voluntarii lui Nicusor Dan au strans 4000 de semnaturi. Cam tot atatea le-au mai ramas de strans de azi (marti) pana joi. Pana la semnaturi, pastrez in suflet concertul de la Arene pentru o atmosfera "de Stufstock" – citez un mucalit – care, dincolo de muzica, se nastea din speranta ca Bucurestiul nu e condamnat pe viata.