„Tu juri ca te gandesti la mine / Si nu la Mercedesul meu!“ (Buzdugan)
Oricat de progresist si democrat ai fi, daca citesti deciziile CNA imediat urmatoare lui 15 ianuarie ai de ce sa le dai dreptate: parodiile eminesciene recitate pe Radio ZU si Radio 21 de „Ziua lui Eminescu“ erau prea licentioase (pe alocuri hard) pentru un program matinal.
Si se va parea justificata amenda pentru vulgaritate. Dar nu pentru ca, pasamite, parodierea „poetului national Mihai Eminescu“ ar constitui o lipsa a „respectului cuvenit identitatii si valorilor culturale nationale“! Verdictul acesta e plapand si usor demontabil de un avocat novice. In schimb, urechilor agere ale ceneastilor le-a scapat tenta misogina, sexista si discriminatorie a materialelor… Altminteri, parodierea autorilor clasici e o tendinta straveche si naturala in cadrul marilor culturi. Multi dintre cei care se apuca azi sa-i citeasca pe Rabelais sau pe Cervantes n-au de unde sti ca operele lor abunda in pastise ale modelor literare din vremea lor (de mult cazute in desuetudine); ca parodia le-a fost mama buna lui alde Gargantua si Quijote.
Nu e cazul lui Buzdugan sau al lui Babanu… Acestia continua mai degraba un filon al parodiilor populare, din folclorul elevilor si studentilor. Sunt forme de a aborda cu umor cultura oficiala, de multe ori sufocanta si constrangatoare. Caci da, de obicei, parodiile sunt polemice fata de sistem si omagiale fata de clasici. Chiar si atunci cand par obraznice, parodiile sunt forme de reverenta la adresa autorului. Statistic, numai cei mai iubiti autori sunt pastisati: tocmai pentru ca fac parte din patrimoniul comun si pentru aceste forme de referinta culturala fac apel la valori pe care le impartasim cu totii. Fara indoiala, autorul prelucrarilor dupa romanticii germani si dupa folclorul romanesc ar fi mai ingaduitor cu epigonii sai radiofonici, chiar daca versifica asa, mai din buzdugan…
www.textier.ro