Nici punk-ul nu mai e ce-a fost!
Trebuie spus din capul locului ca mie undergroundul american, de ceva vreme incoace, mi se pare cel mai efervescent mai ales pe partea de experiment si post-rock. Pe acesti baieti i-am luat la ochi chiar cand au debutat, acum trei ani. Deerhunter mi-a parut o trupa foarte indraz- neata din capul locului. Muzica era pe undeva pe langa un punk foarte stilizat si usor sintetic. Ei s-au autointitulat ambient-punk la vremea respectiva. Ideea e ca sunau foarte bine si foarte interesant, usor obositor, dar interesant! E, in momentul 2010, Halcyon Digest m-a surprins de-a dreptul. Asta e o muzica frumoasa, compusa frumos si excesiv de armonios.
S-a renuntat aproape de tot la harsaiala de rock in favoarea elegantei compozitiei, lucru care nu ma deranjeaza absolut deloc. S-a renuntat aproape de tot si la alura de punk de la inceputurile formatiei si pare ca se migreaza spre un pop cosmetizat, dar foarte bine facut. Nu ma intelegeti gresit, la mine ideea de pop este cu totul alta decat ati crede, dupa cum si la Deerhunter ideea de punk era cu totul alta, asa ca zic sa ne luam dupa cum ne dicteaza urechea sufletului. Ultima piesa a albumului, „We would have laughed” este dedicata lui Jay Reatard, figura cvasi-legendara din garage rockul din Memphis, personaj care, pe cat de controversat a fost in timpul vietii, pe atat de banal si stupid a murit, mai exact din cauza unei supradoze. M-a surprins si varietatea instrumentelor, si maniera in care au fost ele folosite la Halcyon Diggest. Din nou ajungem la mixtura asta electronico-post-rocko-alternativa care ofera atat de mult incat domnii de la Deerhunter au preferat sa se scufunde alene in muzica, in ideea ca macar unul din ei o sa scape. Si uite asa a iesit cel mai interesant album din toamna asta, pana acum cel putin. Recomand din sufletul meu de obez meloman!