Keira Knightley e o actrita slaba in Ducesa, dar creatia partenerului ei, Ralph Fiennes, e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut anul acesta.
Lady Georgiana Cavendish (nascuta Spencer), eroina filmului britanic Ducesa, a fost o stramoasa de-a printesei Diana si in marketingul filmului s-a marsat insistent pe paralelele dintre cele doua vieti: mari succese publice si mari suferinte conjugale si de-o parte, si de alta. Partea cu succesele nu prea reiese din filmul lui Saul Dibb.
Ni se vorbeste despre popularitatea ducesei, despre ideile ei indraznete in materie de politica si moda, despre extravagantele ei la masa de joc, dar ce ni se arata nu e foarte convingator; tratarea e telegrafica si puerila. Filmul nu e decat povestea casniciei ei nefericite cu ducele de Devonshire, ceea ce ar fi fost suficient daca interpreta ducesei, Keira Knightley, s-ar fi ridicat la inaltimea partenerului ei, Ralph Fiennes. Fiennes nu se lasa tentat de niciun paralelism de prost gust: nu-l joaca pe printul Charles. Joaca un barbat din secolul al XVIII-lea – unul cu idei din Evul Mediu – si o face cu o intelegere atat de profunda (neumbrita catusi de putin de condescendenta unui barbat de-acum fata de mentalitatile de-atunci) incat, in pofida faptului ca personajul lui e (melodramatic vorbind) "ala negativ", el (si nu eroina suferinda) ii ofera spectatorului experienta cu adevarat emotionanta: aceea de a descoperi un om din alte vremuri.
Din pacate, Knightley n-are imaginatia lui Fiennes (si probabil ca nici lecturile lui: conteaza si alea). E incapabila sa ajunga cu adevarat la gandurile unei persoane din alte vremuri. Tehnica ei – sa se puna, pur si simplu, in locul persoanei – nu e cine stie ce tehnica: tot ce descoperim, privind-o, este ca unei femei moderne ca ea i-ar fi fost destul de greu intr-o casnicie de secolul al XVIII-lea ca a ducesei. Mare descoperire…