De Citit : Editoriale

De garda

| 08 iulie

Sunt povesti nepovestite.

Eram de garda, in miez de noapte, pe un ger amarnic, singur cuc – si totul in jurul meu trosnea, fasaia, scartaia. De parca toate fiintele si nefiintele s-ar fi gramadit in preajma, acolo unde becul chior din marginea cazarmei impartea lumea in doua: noaptea si mai putin noaptea. De aia bagasem cartus pe teava si pusesem piedica pe „foc automat“. Asteptam, cugetand de frica mortii, sa vad iesind din bezna un detasament rusesc, un tanc american, o ceata de banditi inarmati pana-n dinti. Ceva monstruos, cu o mie de capete, cu gheare, rece ca gheata, alunecos, malos. O ganganie, un sarpe, un capcaun. Macar de-ar fi fost ceva, orice, sa se termine chinul, ca nu poti sa golesti un incarcator numai in niste fosnete. M-am uitat la ceas… Mai erau doua ore pana la schimb. Si, ca in povesti, vantul s-a oprit, zgomotele au amutit. Timpul a incetat sa curga, nu se mai auzea decat mecanismul ceasului. Deci timpul nu murise. Mi-am suflat nasul. Sentimentul unui pericol iminent mi-a zbarlit parul de pe tot corpul. Am lasat totul balta si am fugit spre corpul de garda. La bulau nu-s atatea pericole! O sa frec tineta o saptamana. Ei si? Aici, la postul de garda unde ma uitase destinul, ma astepta neantul. Cu neantul nu te pui, nene! Am patruns in cladire dardaind. Am lasat pistolul-mitraliera in rastel si m-am refugiat in dormitor.
Pana m-am prins ca se intamplase ceva deosebit. Dormitorul era plin ochi, cu detasamentul de garda. Nimeni nu scotea o vorba. Caporalul de schimb era si el acolo, cu ochii stransi, inghesuit printre trupeti. Si toti dardaiau. M-am asezat in liniste printre ei si am inchis ochii. M-am simtit mandru: in fata pericolului rezistasem cel mai mult! Am zambit. Dimineata, ne-am intors pe furis la posturi si nimeni n-a aflat nimic.