De Citit : Editoriale

Cum sa obosesti bine inainte de pranz

| 29 septembrie

Am mai zis-o: fast-foodul nu e inventie occidentala,…

… nici exclusivitate capitalista. Inainte de ‘90 aveam bufete „plimba-tava“ (cu autoservire) si lactobaruri „la varice“ (fara scaune). Ce ne-au adus esentialmente nou McDonald’s, KFC etc. e imbinarea eficace a doua linii de productie: pe de o parte, cea a alimentelor, din congelator pana-n cutia de carton; pe de cealalta, banda pe care avanseaza consumatorii, pedestri sau pe roti (in cazul drive-in-urilor). Rapiditatea, frugalitatea, caracterul „fast“ renteaza pe ambele baricade ale tejghelei: clientii se bucura de promptitudine; restauratorilor le aduce eficienta (si deci profit). De ce ar indragi unii ori altii intr-atat revolutul model al alimentarelor socialiste, cu casa centrala si raioane la care comanzi cu bonu-n mana, ca dovada a achizitiei; incat sa-l vrea perpetuat? E cazul unor lan­turi de localuri autopretinse fast-food, in care nu scapi fara cel putin doua cozi si un intreg pelerinaj al bonu­letelor! Astepti sa platesti la casa centrala, te pricop­sesti la schimb cu o seama de bonuletele, pe care nu trebuie sa le pierzi ori sa le incurci intre ele, ci sa le folosesti ca pasapoarte, la ca­patul unor noi cozi: un bon pentru raionul de pizze; un altul pentru cel de hamburgeri, saormale si frigarui; si inca unul pentru deserturi si bauturi…

Cel mai „fast“ e raionul de salate, unde iti prepari singur, in stil bufet liber, salata personalizata! Cu toate astea, nu scapi de stagiul asteptarii la responsabilul de raion. Cum pizza sau saormaua nu sunt gata imediat ce te prezinti la raion cu mini-jalba-ntre degete, esti indemnat sa mai astepti la masa un numar de minute (care uneori atinge doua cifre!) si apoi sa revii. Uneori nu e gata la timp si ti se cere sa re-revii… In vanzo­leala din jurul pranzului, e important sa-ti marchezi locul la masa: intre perin­da­rile dintre raioane, ti-l poate lua altul! Si, daca asemeni tie sunt alti zeci de infome­tati, inchipuie-ti ce viespar e acolo, ce miscare browniana, ce vanjol! „Peste toata harmalaia“, mai pune si muzica infundata din difuzoare, si-ti rezulta unul dintre cele mai obositoare moduri de a-ti astampara foamea in Bucuresti.