Unica relatare a unui fapt lipsit de interes.
Am fost la concert la Shakira cu fi-miu. Pe cand ne zbantuiam in ploaie, luptand cu frigul de mai, am auzit o rumoare undeva alaturi, intr-un grup de fani care-si ocupase locurile cu multe ore-nainte. Ceva intre raset amar si protest batjocoritor. Apoi am bagat de seama ca si alte palcuri, din toata multimea adunata, reactioneaza la fel… La ce, de fapt? A, da: incepuse Gypsy, cantecul in care Shakira se identifica in chip romantic cu o tiganca:
„… I’m a Gypsy / Are you coming with me?“ canta Shakira, unduindu-se alaturi de violonista de pe scena si de miile de spectatori din fata ei. Mai putini cei care, numai la cantecul acela, parca intrasera in greva. Cei de langa mine erau fani dedicati, shakiristi cu microbul clar in ei, veniti din capatul Ardealului (o fata de curand aterizata din Spania zicea ca o vazuse de curand pe Shakira si-n Barcelona, dar ii lipsise „gasca mea din Oradea“).
Totul pana la Gypsy! Atunci mi-am amintit de concertul Madonnei de acum un an jumatate. Atunci intrasera la stirile TV huiduielile cu care mare parte din public ripostase la mesajul politic, strecurat intre cantece, prin care Madonna indemna la toleranta fata de rromi. Legatura cu „partea artistica“ fusese abia sesizabila: un aranjament ceva mai gitano pe La Isla Bonita… Lumea a spus atunci ca Madonna primise „sarcina de sus“ sa ne prelucreze, ca la invatamant politic pe noi si pe bulgari (la Sofia s-a repetat momentul). Acum, blanda si seducator smerita Shakira nu facea altceva decat sa-si declare „tiganitatea“, dar – gest poate mai curajos – ne si invita sa ne identificam cu ea…
Nu aroganta, nu sfidare – nici huiduieli de cealalta parte. Doar un usor mormait: nu faci o stire din atata! Un tip de propaganda mai eficienta? Nu cutez sa spun. Spun doar ca, pe nesimtite, luati pe aripile muzicii, „gasca din Oradea“ s-a trezit cantand, laolalta cu toata Piata, la indemnul Shakirei care indreptase microfonul spre noi:
Cause I’m a Gypsy…