De Citit : Editoriale

Cu noi si in 2010

| 23 decembrie

Cum ar veni, avem o gramada de treburi. Minivacanta, veti spune, corect, sunt de acord, numai ca in aglomeratia pricinu­ita de iuresul cumparaturilor, cu greu mai faci fata ritmului agresiv impus de sho­ppingul de sezon. Printre colinde, bra­duti megascumpi si globuletele din copacii primariei poate va mai raman cateva clipe pentru a rememora anul ce se duse si pentru a planui succese neba­nuite anului viitor. Un an al crizei neaose zic unii, un an care spre sfarsit ne va imbogati pe toti, zic altii, facand uitata criza asta tipic romaneasca din care fiecare a tras ce foloase a vrut. E adevarat, cei mai multi au tras ponoase. Dar in fine, cele rele sa se spele, cele bune sa se adune, la loto. Cum stati cu planurile de revelion? Prin ce pensiuni donati agoniseala de sarbatori? La noi, scump, ca de obicei. Afara preturi rezonabile dar te cam face transportul. Unde mai pui efectele devastatoare ale zapezii, nu numai aici unde mereu suntem surprinsi de iarna, ci si prin colturile Europei unde omatul isi facu agresiv de cap. Alegeti varianta localului sau a clubului pentru un Revelion antamat pe ultima suta de metri?! Pai oferta e extrem de mare si apetisanta. Rasfoiti 24-FUN si gasiti metode diverse de a petrece la sfarsitul/inceputul anului. Restaurantele se bat in meniuri care de care mai speciale. Cluburile propun revelioane de la electro house pana la latino evergreen, de la taraf la orchestre bavareze, de la disco pana la metale. Daca sunteti nestatornici, puteti incerca un slalom de locatii, preturile sunt chiar pentru toate buzunarele. Pe aia cu excesul de abuzuri de haleala si alcool o stiti, cu scandalul se poate ca decibelii sunt permisi cu aceasta ocazie speciala, „bombe” sau petarde puteti da, artificiile sunt peste tot. Sa va feriti de-a avea de-a face cu vreo autoritate, fie ea de orice fel, doar si organele administrative ale statului petrec. Deci sa ne vedem cu bine la anul! Sarbatori fericite si multumite va doresc!
Avanti popolo!